După ce a cerut RĂBDARE până la finalizarea anchetei, Trump ameninţă Arabia Saudită cu un răspuns "foarte SEVER" în cazul Khashoggi

Preşedintele Donald Trump a declarat joi că presupune că jurnalistul Jamal Khashoggi este mort şi că răspunsul SUA la Arabia Saudită va fi probabil "foarte sever", dar că totuşi doreşte să ajungă la fondul a ceea ce s-a întâmplat mai exact, relatează Reuters.

1504 afișări
Imaginea articolului După ce a cerut RĂBDARE până la finalizarea anchetei, Trump ameninţă Arabia Saudită cu un răspuns "foarte SEVER" în cazul Khashoggi

Trump spune că se pare că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi este mort

În Istanbul, anchetatorii turci au percheziţionat pentru a doua oară consulatul Arabiei Saudite unde Khashoggi, rezident american şi cronicar al cotidianului The Washington Post şi un puternic critic al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, a dispărut pe 2 octombrie. Aceştia au căutat indicii despre incidentul care a provocat o criză internaţională.

Trump a recunoscut pentru prima dată că probabil Khashoggi a fost ucis.

"Aşa mi se pare. Este foarte trist", a declarat Trump reporterilor înainte de a se îmbarca în aeronava prezidenţială pentru o călătorie în interes politic.

Trump a vorbit la câteva ore după o discuţie purtată cu secretarul de stat Mike Pompeo cu privire la rezultatele întrevederilor pe care acesta le-a avut cu autorităţile din Arabia Saudită şi Turcia.

Pompeo a declarat că l-a sfătuit pe Trump că Arabiei Saudite ar trebui să i se acorde mai multe zile pentru a finaliza ancheta asupra dispariţiei lui Khashoggi. Oficialii turci au declarat că sunt de părere că jurnalistul saudit a fost ucis în incinta consulatului, iar corpul său a fost dezmembrat şi eliminat.

Trump a spus că aşteaptă rezultatele, astfel încât "să ajungem la fondul a ceea ce s-a întâmplat foarte curând" şi că va face o declaraţie despre acest lucru la un moment dat.

Întrebat care ar fi consecinţele pentru Arabia Saudită, Trump a spus: "Ei bine, vor trebui să fie foarte severe. Adică, e rău, chestii urâte. Dar vom vedea ce se întâmplă".

Arabia Saudită a negat orice implicare în dispariţia jurnalistului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici