Trupele ONU au observat avioane fără pilot în timpul raidului israelian în Siria

Trupele ONU mobilizate pentru menţinerea păcii în Platoul Golan au observat avioane fără pilot zburând în timpul atacului aerian efectuat duminică de Israel în Siria, a anunţat, luni, un putător de cuvânt al ONU.

421 afișări
Imaginea articolului Trupele ONU au observat avioane fără pilot în timpul raidului israelian în Siria

Trupele ONU au observat avioane fără pilot în timpul raidului israelian în Siria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În urma acestui raid aerian asupra Quneitra, în partea siriană a Platoului Golan, 12 persoane au fost ucise, dintre care şase membri ai Hezbollah şi şase militari iranieni, între care un ofiţer din cadrul Gardienilor Revoluţiei (Pasdaran), armata de elită a Republicii Islamice.

Purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite Farhan Haq a precizat că forţa ONU staţionată în Golan a "observat două dispozitive fără pilot zburând dinspre Alpha (Israel)". Aceste dispozitive au trecut peste "linia de încetare a focului", a anunţat Farhan Haq.

"O oră mai târziu, un nor de fum a fost văzut ridicându-se din direcţia poziţiei 30", a explicat el pentru jurnalişti. Căştile Albastre au observat avioane fără pilot survolând zona din jurul "poziţiei 30" şi depăşind din nou linia de încetare a focului.

"Acest incident constituie o încălcare a acordului din 1974" dintre Israel şi Siria, a subliniat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici