Turcia va angaja mai mulţi medici, dar nu va mai exporta măşti de protecţie/ Peste 24.000 de teste, efectuate

Turcia va angaja încă 32.000 de cadre medicale şi va înceta exportul de măşti de protecţie, astfel încât serviciile proprii să le poată folosi din cauza propagării coronavirusului pe teritoriul său, a declarat luni ministrul Sănătăţii, potrivit Reuters.

685 afișări
Imaginea articolului Turcia va angaja mai mulţi medici, dar nu va mai exporta măşti de protecţie/ Peste 24.000 de teste, efectuate

Turcia va angaja mai mulţi medici, dar nu va mai exporta măşti de protecţie/ Peste 24.000 de teste, efectuate

Fahrettin Koca a anunţat că Turcia a comandat kituri de testare rapidă din China, precum şi medicamente, care au fost folosite pentru a trata pacienţii cu coronavirus - deşi nu a dat detalii legate de tratamentele utilizate.

"Măştile produse în Turcia nu vor fi exportate atâta timp cât avem nevoie de ele aici", a spus Koca jurnaliştilor din Ankara.

Numărul de decese din Turcia din coronavirus a crescut luni cu şapte până la 37, iar numărul cazurilor confirmate a crescut cu 293 la 1.529, a declarat ministrul Sănătăţii.

El a anunţat apoi pe Twitter că au apărut 3.672 de rezultate ale testelor în ultimele 24 de ore, ceea ce a ridicat numărul total de teste efectuate în Turcia la peste 24.000.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici