Turistă elveţiană, victima unui viol în grup în India

O turistă elveţiană a fost victima unui viol în grup comis în prezenţa soţului ei, vineri, în centrul Indiei, a anunţat poliţia sâmbătă.

1902 afișări
Imaginea articolului Turistă elveţiană, victima unui viol în grup în India

Turistă elveţiană, victima unui viol în grup în India, anunţă poliţia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Victima efectua o călătorie cu bicicleta împreună cu soţul ei, în statul Madhya Pradesh. Şapte-opt persoane au atacat cuplul şi au violat femeia în prezenţa soţului acesteia, vineri seara, după care au furat cuplului suma de 10.000 de rupii (aproximativ 185 de dolari) şi un telefon mobil, a declarat ofiţerul de poliţie S.M. Afzal.

Femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost spitalizată la Gwalior, la aproximativ 340 de kilometri de Bhopal, capitala statului, a adăugat M.S. Dhodee, alt ofiţer de poliţie.

Ea era conştientă sâmbătă şi a putut să depună mărturie, a precizat poliţia, fără să poată oferi detalii despre situaţia acesteia.

Victimele au declarat că sunt de naţionalitate elveţiană, potrivit poliţiei, care a precizat că nu a putut să vadă paşapoartele acestora. Ambasada Elveţiei în India nu a putut să fie contactată sâmbătă.

Cei doi turişti mergeau să viziteze cunoscutul Palat Taj Mahal, la Agra, în nord, unul dintre cele mai frecventate obiective turistice din India. Ei s-au oprit într-un mic sat din Madhya Pradesh, pentru a dormi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la cort, potrivit poliţiei.

În 2003, altă elveţiană, o diplomată în vârstă de 36 de ani, a fost răpită, într-o parcare din New Delhi, şi violată de doi bărbaţi. Vinovaţii nu au fost niciodată judecaţi.

Drama de sâmbătă are loc în contextul în care femei indiene - dar şi bărbaţi indieni - manifestează în număr tot mai mare împotriva violurilor şi agresiunilor sexuale comise asupra unor femei, la nivelul întregii ţări, adesea în deplină impunitate.

Această mişcare de protest a fost declanşată de violarea în grup, pe 29 decembrie, a unei studente indiene în vârstă de 23 de ani, la New Delhi, care a murit din cauza rănilor suferite.

Acest viol, comis în prezenţa prietenului femeii, bătut crunt, a provocat un val de proteste atât în India, cât şi în lume. Presupuşii autori ai violului în grup au fost arestaţi, însă instigatorul principal, Ram Singh, a fost găsit spânzurat în celulă, pe 11 martie.

Circumstanţele decesului acestuia sunt încă neelucidate. Autorităţile penitenciare au oferit asigurări că acesta s-a sinucis, iar Ministerul de Interne a recunsocut o "breşă" în dispozitivul de supraveghere al închisorii.

Conform unui proiect de lege aprobat de Parlamentul indian la începutul săptămânii, violatorii riscă de-acum cel puţin 20 de ani de închisoare şi până la pedeapsa cu moartea, în cazul în care victima moare sau ajunge într-o stare "vegetativă" ireversibilă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici