Prima pagină » Știri externe » Ucraina are un nou premier. Parlamentul l-a votat pe Serhii Korețki în fruntea Guvernului

Ucraina are un nou premier. Parlamentul l-a votat pe Serhii Korețki în fruntea Guvernului

Parlamentul Ucrainei l-a votat pe Serhii Korețki în funcția de prim-ministru, după ce a fost propus de președintele Volodimir Zelenski.
Ucraina are un nou premier. Parlamentul l-a votat pe Serhii Korețki în fruntea Guvernului
Serhii Koretskyi. Sursa foto: X

Parlamentul Ucrainei l-a numit joi, 16 iulie, pe Serhii Korețki în funcția de prim-ministru, potrivit Ukrinform și Kyiv Independent.

Candidatura acestuia a fost aprobată cu 289 de voturi din totalul celor 392 de parlamentari prezenți. Un deputat a votat împotrivă, șapte s-au abținut, iar 21 nu și-au exprimat votul.

El devine al patrulea șef al guvernului din timpul mandatului președintelui Volodimir Zelenski, înlocuind-o pe Iulia Sviridenko, care a deținut funcția de prim-ministru pentru mai puțin de un an.

Serhii Korețki, directorul general al companiei energetice de stat Naftogaz, fusese propus pentru această funcție de președintele Zelenski pe 15 iulie. Noul cabinet de miniștri urmează să fie aprobat în cursul acestei zile.

Potrivit analiștilor și parlamentarilor citați de Kyiv Independent, acesta se bucură de o reputație destul de bună și este considerat un manager cu experiență.

Liderul grupului parlamentar „Slujitorii Poporului”, David Arakhamia, a declarat că experiența lui Korețki la conducerea Naftogaz va fi extrem de importantă în perioada următoare.

„Experiența lui la Naftogaz va fi neprețuită, mai ales acum, când Ucraina se pregătește pentru ceea ce ar putea fi cea mai dificilă iarnă din istoria sa”, a afirmat Arakhamia.

Această numire a avut loc, totuși, în mijlocul unei dispute politice masive din Ucraina.

Decizia președintelui Volodimir Zelenski de a-l revoca pe Mihailo Fedorov din funcția de ministru al Apărării a provocat numeroase critici din partea militarilor, veteranilor și reprezentanților societății civile.

Aceștia consideră că Ucraina renunță la unul dintre cei mai eficienți oficiali din perioada războiului, fără ca această decizie să fie clar explicată.

Mii de persoane au protestat joi în mai multe orașe din Ucraina, cerându-i președintelui ucrainean să revină asupra deciziei de a-l înlocui pe Mihailo Fedorov.

Cum a început cariera lui Korețki

Înainte de a conduce companiile energetice de stat, Serhii Korețki și-a construit cariera în sectorul privat al combustibililor. În 2013 a devenit director general al Continuum Group și al rețelei de benzinării WOG.

De asemenea, el a fondat și a deținut lanțul ucrainean de cafenele Idealist Coffee Co.

Între 2022 și 2025, Serhii Korețki a condus companiile energetice de stat Ukrnafta și Ukrtatnafta, iar în mai 2025 a preluat funcția de director general al Naftogaz, după numirea făcută de consiliul de supraveghere al companiei.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da