UE ia primele măsuri împotriva Georgiei: Aderarea ţării este la blocul comunitar este „oprită", iar ajutorul financiar va fi suspendat

  • Procesul de integrare a Georgiei în Uniunea Europeană a fost suspendat, a declarat ambasadorul UE.
  • Decizia a fost luată după ce în luna mai, partidul de guvernământ Visul georgian a adoptat legea controversată a „agenţilor străini”, care imită o serie de prevederi aplicate în Rusia.
Urmărește
1878 afișări
Imaginea articolului UE ia primele măsuri împotriva Georgiei: Aderarea ţării este la blocul comunitar este „oprită", iar ajutorul financiar va fi suspendat

UE ia primele măsuri împotriva Georgiei: Aderarea ţării este la blocul comunitar este „oprită", iar ajutorul financiar va fi suspendat

Vorbind marţi la un eveniment privind extinderea UE la Tbilisi, trimisul Bruxelles-ului, Paweł Herczyński, a declarat că „din păcate, procesul de aderare a Georgiei la UE este oprit pentru moment”, scrie POLITICO.

Decizia a fost luată încă de la sfârşitul lunii iunie, atunci când Uniunea Europeană a anunţat că va reduce relaţiile la nivel înalt cu Georgia şi că va fi luată în calcul îngheţarea ajutorului financiar.

Potrivit lui Herczyński, decizia de îngheţare a procesului de aderare a Georgiei va duce, de asemenea, şi la suspendarea asistenţei financiare din partea Facilităţii europene pentru pace. Sectoare precum agricultura, vinificaţia şi alte industrii-cheie depind de sprijinul acordat de UE şi de agenţiile americane de ajutor.

„Este trist să vedem relaţiile UE-Georgia într-un punct atât de scăzut, când acestea ar fi putut fi la un nivel foarte ridicat", a declarat Herczyński, potrivit sursei citate.

Măsura vine în contextul în care actualul partid de guvernământ, Visul georgian, a adoptat o lege a ,,agenţilor străini”, despre care se spune că ar favoriza interesele Rusiei. Legea a primit inclusiv un veto prezidenţial, peste care guvernul a trecut şi a adoptat noile prevederi legislative în 28 mai. Legea a stârnit controverse şi critici la nivel internaţional, iar zeci de mii de georgieni au ieşit în stradă pentru a opri adoptarea acesteia.

Noua lege prevede ca organizaţiile care primesc cel puţin 20% din finanţare din străinătate să fie considerate ca urmărind ,,interesele unei puteri străine”, iar criticii şi experţii juridici spun că legislaţia reflectă normele utilizate de Rusia pentru a zdrobi disidenţa şi a închide grupurile societăţii civile.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici