Video Un austriac, acuzat că şi-a violat şi sechestrat fiica timp de 24 de ani (Video Pro Tv)

O austriacă care a fost sechestrată 24 de ani de tatăl său, suspectat de incest, a declarat poliţiei că a trăit în beciul casei din oraşul austriac Amstetten din 28 august 1984, în urma relaţiei incestuoase rezultând şapte copii.

3931 afișări

Elisabeth Fritzl, în vârstă de 42 de ani, a precizat că "în acea zi, tatăl său Josef, care în prezent are 73 de ani, i-ar fi administrat un anestezic şi ar fi dus-o într-o cameră de la subsol, unde a rămas închisă peste 20 de ani".

Oficial ea a fost dată disparută şi ar fi trimis o scrisoare părinţilor, cerându-le să nu o mai caute.

Autorităţile au conchis atunci că femeia ar fi fost racolată de o sectă.

De fapt, ea a îndurat ani de teroare, închisă într-un mic imobil unde locuia familia sa, timp în care tatăl său a abuzat-o regulat, aşa cum a relatat femeia poliţiei.

Ea a avut şi şapte copii în urma incestului.

Totul s-a petrecut se pare în acel subsol, unde trăia în secret, izolată de lume. Unul dintre copii a murit la o lună după naştere, pentru că nu a avut acces la îngrijiri, iar corpul său ar fi fost ars, potrivit anchetatorilor.

Trei fete şi trei băieţi care în prezent au intre 5 şi 20 de ani s-au născut tot din acest incest. Aceştia vor fi testaţi pentru a confirma aceste afirmaţii.

Cazul a ieşit la iveală dupa ce o tânără de 19 ani a fost spitalizată la mijlocul lui aprilie, fiind transportată în stare gravă, la un spital din Amstetten.

Pentru a determina natura afecţiunii de care suferea tânăra Kerstin, medicii au cautat să ia legătura cu mama sa, Elisabeth Fritzl.

Aceste investigatii au dus la descoperirea cazului sâmbătă seara.

De-a lungul anilor, tatăl lui Elisabeth ar fi reusit să adopte trei copii, făcând-o pe soţia sa, Rosemarie, şi pe autorităţi să creadă că au fost părăsiţi în faţa uşii lor.

Cu fiecare copil de câteva luni, abandonat, exista şi o scrisoare semnată de Elisabeth în care spunea că ea nu putea să mai aibă grijă de bebeluşi pentru că mai are şi alţi copii de crescut.

Cei trei, care se află oficial în grija bunicilor lor Josef şi Rosemarie, se pare că au putut să meargă la şcoală aşa cum este normal şi să trăiască în casa lor, în timp ce mama lor şi ceilalti trei fraţi (o fată de 19 ani, un băiat de 18 ani şi un alt băieţel de 5 ani) vegetau în pivniţă.

Sâmbătă ei au fost eliberaţi, Josef spunându-i soţiei sale ca Elisabeth a apărut dintr-o dată cu copii săi.

Faţă de aceste acuzaţii aduse de fata sa, Elisabeth, care a fost abuzată sexual de la vârsta de 11 ani, Josef a refuzat duminică seara să dezvăluie codul pentru a deschide uşa pivniţei de la imobilul cu patru apartamente.

Kerstin este la spital şi se zbate între viaţă şi moarte. Starea de sănătate a mamei sale, care pare mai bătrână cu 20 de ani, precum şi a celorlaţi copii ai săi este îngrijoratoare.

Nici vecinii, nici serviciile sociale nu par să fi fost alertate în acest caz considerat cel mai dramatic din Austria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici