„Un bărbat cu semnalmentele lui Ron Hirsch a fosr arestat la Cleveland Heights, în Ohio, luni dimineaţa”, a declarat telefonic un purtător de cuvânt al FBI, adăugând că arestarea acestuia a avut loc în urma unui apel telefonic al unei persoane cu care acesta a intrat în contact.
Ron Hirsch, în vârstă de 60 de ani, cunoscut şi sub numele de Israel Fisher, are reputaţia unei persoane care frecventează sinagogi şi centre comunitare evreieşti. El nu are domiciliu stabil şi este considerat „extrem de periculos”.
Explozia de lângă sinagoga Chabad House Jewish Temple, calificată, iniţial, ca accidentală, a provocat evacuarea a aproximativ o sută de persoane, dar nu s-a soldat cu nicio victimă.
Potrivit unui comunicat al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Ron Hirsch s-a urcat într-un autobuz chiar în ziua exploziei, cu destinaţia New York, unde s-ar afla familia sa.
Autobuzul urma să sosească duminică, dar traseul este alcătuit din mai mult de zece etape, între Los Angeles şi New York.
Iniţial considerată accidentală, explozia s-a dovedit, ulterior, de origine criminală, după ce anchetatorii au descoperit fragmente ale unui dispozitiv exploziv artizanal.
Ron Hirsch este căutat pentru „deţinere de dispozitiv exploziv”.