Un câine antrenat să găsească bombe în Afganistan a murit de dorul stapânului ucis de talibani

În statistici, caporalul Liam Tasker figurează drept al 358-lea soldat britanic omorât pe câmpul de luptă din Afganistan, informează Gândul.

91 afișări
Imaginea articolului Un câine antrenat să găsească bombe în Afganistan a murit de dorul stapânului ucis de talibani

Un câine antrenat să găsească bombe în Afganistan a murit de dorul stapânului ucis de talibani (Imagine: Daily Mail)

Lui Theo, câinele lui, i-a fost mai greu să facă faţă morţii stăpânului decât să găsească bombe şi să salveze sute de vieţi, în război. Patrupedul de 22 de luni, din rasa springer spaniel englez, a suferit un atac cerebral şi a murit, scrie Daily Mail.

Marţi, cei doi au luat parte la o misiune în regiunea Helmand din Afganistan. Theo era în faţă şi se ocupa de "adulmecarea" unor eventuale bombe. În timpul unui schimb rapid de focuri, Liam Tasker a fost împuşcat mortal de un taliban. La puţin timp după ce a fost transportat înapoi în tabără alături de cadavrul stăpânului, câinele a murit şi el.

Într-o declaraţie dată presei de membrii familiei soldatului (părinţii, logodnica şi cei trei fraţi), se arată c ă "sunt trei cuvinte care îl descriu cel mai bine pe Liam - larger than life (n.r. care s-ar traduce prin impresionant, eroic). Lumina fiecare cameră în care intra, cu zâmbetul lui şugubăţ. A murit ca un erou, făcând meseria pentru care avea o pasiune enormă. Suntem atât de mândri de tot el şi de tot ceea ce a realizat. Cuvintele nu pot descrie cât de tare ne va lipsi".

Citeşte mai multe pe www.gandul.info.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici