Un celebru proxenet american a câştigat alegerile în Nevada după ce a murit. De ce nu a fost înlocuit de pe liste

Dennis Hof, unul dintre cei mai celebri proxeneţi ai Americii, care a decedat pe 16 octombrie, candidat al Partidului Republican la alegerile legislative pentru Congres organizate marţi, a fost desemnat câştigător în statul Nevada, potrivit tmz.com.

1660 afișări
Imaginea articolului Un celebru proxenet american a câştigat alegerile în Nevada după ce a murit. De ce nu a fost înlocuit de pe liste

Un celebru proxenet american a câştigat alegerile în Nevada după ce a murit

Anul acesta, Dennis Hof a fost desemnat candidat al Partidului Republican pentru un loc în parlamentul statului Nevada. Buletinele de vot cu numele lui pentru alegerile din 6 noiembrie fuseseră deja trimise când Hof a fost descoperit mort, pe 16 octombrie.

Autorităţile au declarat la momentul respectiv că vor pune anunţuri în zonele în care se va vota, prin care alegătorii vor fi înştiinţaţi că acesta a murit. Dacă acesta va câştiga alegerile, va fi nominalizat un alt membru al Partidului Republican în locul lui, au mai spus oficialii, lucru, care, de altfel, s-a şi întâmplat.

Peste 60% dintre alegătorii din Nevada l-au votat pe acesta în detrimentul contracandidatului Lesia Romanov, din partea Partidului Democrat.

Trupul neînsufleţit al lui Dennis Hof a fost descoperit, pe 16 octombrie, în reşedinţa acestuia dintr-unul dintre bordelurile sale din Nevada, Love Ranch - unde, în 2015, a fost găsit inconştient, după o supradoză de droguri, jucătorul NBA Lamar Odom -, după ce petrecuse mai multe zile cu ocazia celei de-a 72-a aniversări, cu staruri porno şi prieteni politicieni.

Printre cei care au participat la petreceri s-au numărat starul porno Ron Jeremy, activistul Grover Norquist, fosta proprietară a unei agenţii de escorte de lux de la Hollywood Heidi Fleiss şi fostul şerif de Arizona şi politicianul Joe Arpaio.

Hof nu consuma alcool, nu fuma şi nu utiliza droguri, potrivit consultantului său de campanie, şi se pare că starea sa de sănătate era bună.

Poliţia a indicat că nu se ia în considerare ipoteza unei morţi suspecte, dar s-a cerut o autopsie pentru a se stabili cauza decesului.

Hof, care a scris şi o carte, "Arta de a fi peşte", deţinea mai multe bordeluri în Nevada, singurul stat american care permite unor astfel de stabilimente să funcţioneze legal. Dennis Hof a fost acuzat de mai multe ori de agresiune sexuală, cel mai recent în septembrie, dar a negat faptele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici