Un comisar UE se declară şocat că AfD a obţinut locuri în Parlamentul Germaniei/ Merkel: Nu va influenţa politicile Germaniei

Pierre Moscovici, comisarul UE pentru Afaceri economice, s-a declarat şocat de rezultatul obţinut de formaţiunea de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD) în scrutinul parlamentar german, informează publicaţia Die Welt.

668 afișări
Imaginea articolului Un comisar UE se declară şocat că AfD a obţinut locuri în Parlamentul Germaniei/ Merkel: Nu va influenţa politicile Germaniei

Pierre Moscovici se declară şocat că AfD a obţinut locuri în Parlamentul Germaniei

"Ajungerea formaţiunii Alternativă pentru Germania în Bundestag este un şoc şi generează dubii în societatea germană. Democraţia germană este puternică acum, situaţia nu se poate compara cu cea din 1933", a declarat Pierre Moscovici, comisarul Uniunii Europene pentru Afaceri financiare şi economice.

Formaţiunea eurosceptică şi xenofobă Alternativă pentru Germania (AfD) a obţinut locuri în Bundestag. Este prima dată după al II-lea Război Mondial când un partid de extremă-dreapta este reprezentat în Parlamentul federal din Germania.

Angela Merkel: Accederea AfD în Parlament nu va influenţa politicile Germaniei

Cancelarul Angela Merkel a dat asigurări, luni, că accederea formaţiunii naţionaliste Alternativă pentru Germania (AfD) în Parlament nu va influenţa politicile Berlinului, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Întrebată dacă politicile Berlinului vor fi afectate de reprezentanţii pe care formaţiunea eurosceptică şi xenofobă AfD îi va avea în Bundestag, Angela Merkel a declarat: "Nu cred".

"Partidele care sunt capabile să formeze coaliţii vor căuta soluţii, sigur că există disensiuni, dar AfD nu va avea nicio influenţă", a spus Angela Merkel, liderul formaţiunii de centru-dreapta Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici