Un consilier al lui Obama confirmă că Timothy Geithner va fi secretar al Trezoreriei

Timothy Geithner, în vârstă de 47 de ani, va fi secretar al Trezoreriei în administraţia lui Barack Obama, a confirmat duminică David Axelrod, consilier al preşedintelui american ales, relatează AFP.

12 afișări
Imaginea articolului Un consilier al lui Obama confirmă că Timothy Geithner va fi secretar al Trezoreriei

Timothy Geithner (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Geithner, care este în prezent preşedintele băncii centrale din New York şi vicepreşedinte al comitetului monetar al Rezervei Federale, era considerat favorit pentru a ocupa acest post-cheie de câteva zile. Nominalizarea sa de către preşedintele ales ar trebui anunţată luni.

"Având în vedere temperamentul şi experienţa sa, el este omul de care e nevoie pentru a conduce Trezoreria", a declarat Axelrod.

Fostul secretar al Trezoreriei din administraţia lui Bill Clinton, Lawrence Summers, ar urma să fie numit consilier economic al Casei Albe.

În schimb, Axelrod nu a dorit să confirme numele lui Bill Richardson, guvernatorul statului New Mexico, evocat de presă pentru postul de secretar al Comerţului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici