Un document secret dezvăluit ilegal în SUA evaluează relaţiile militare dintre Germania şi China

Un document clasificat atribuit serviciilor secrete americane dezvăluit în mod neautorizat evaluează relaţiile militare dintre Germania şi China, sugerând activităţi de spionaj ale agenţiilor de informaţii americane, informează site-ul Tagesschau.de.

3187 afișări
Imaginea articolului Un document secret dezvăluit ilegal în SUA evaluează relaţiile militare dintre Germania şi China

"Ministerul german al Apărării respinge aprofundarea cooperării militare cu Republica Populară China dacă această ţară nu devine mai transparentă", arată documentul clasificat, vizualizat de publicaţia Die Zeit şi de postul ARD.

"Direcţia Politică a Ministerului german al Apărării a găzduit pe 20 februarie, la Berlin, discuţii la nivel de Stat Major cu omologii din Republica Populară China. (...) Germanii au transmis clar delegaţiei chineze că nu va fi posibilă intensificarea cooperării militare până când Beijingul nu devine mai deschis şi mai transparent. Germanii erau conştienţi că Republica Populară China purta o ofensivă de influenţă în Europa, pe fondul presiunilor puternice din partea SUA, iar germanii credeau că menţin solidaritatea cu SUA prin refuzarea cooperării militare mai semnificative cu China. Separat, Ministerul german al Apărării a încercat să obţină discuţii similare cu Ministerul indian al Apărării în perioada 2020-2022, dar fără succes", precizează documentul. Autenticitatea documentului nu este confirmată, deocamdată, de autorităţile de la Washington.

Un angajat al Gărzii Naţionale din SUA suspectat că a publicat pe un grup de socializare online documente clasificate aparţinând serviciilor secrete americane a fost inculpat pe 14 aprilie pentru transmitere neautorizată de informaţii. O instanţă judiciară din oraşul Boston l-a pus oficial sub acuzare pe Jack T., în vârstă de 21 de ani, pentru deţinerea neautorizată şi transmiterea de informaţii din domeniul siguranţei naţionale. Comisia pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor a anunţat lansarea unei anchete pentru a afla circumstanţele în care militarul de 21 de ani avea acces la informaţii sensibile.

Publicarea ilegală a documentelor secrete este investigată de către Departamentul american al Apărării şi de către Departamentul Justiţiei. Pentagonul a admis că difuzarea neautorizată a acestor informaţii, multe referitoare la conflictul militar din Ucraina, generează "un risc foarte grav" în materie de securitate naţională. Unul dintre documente, citat de cotidianul The Washington Post, a evidenţiat dubii emise de Administraţia SUA asupra eficienţei eventualei contraofensive a Ucrainei, o evaluare care intră în contradicţie cu poziţia publică a Washingtonului. Conform unor surse, informaţiile conţinute în documentele clasificate americane difuzate pe reţele de socializare online ar indica faptul că serviciile de informaţii din SUA l-ar intercepta pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Însă Mihailo Podoliak, consilier în cadrul Cancelariei prezidenţiale de la Kiev, nu crede că au fost interceptate conversaţiile preşedintelui Zelenski, argumentând că discuţiile cu principalii comandanţi militari ucraineni s-au derulat diferit decât este prezentat în documentele americane publicate neautorizat. Administraţia de la Kiev a acuzat Rusia că ar fi modificat informaţii din documentele secrete americane apărute online, dar, în acelaşi timp, Kievul şi-a schimbat planurile operaţionale în contextul dezvăluirilor.

Un document sugerează interceptarea unor informaţii despre un plan al Grupului paramilitar rus Wagner de a cumpăra armament din Turcia, aliat al SUA în cadrul NATO. Alte documente se referă la interceptarea unor informaţii despre activităţile Rusiei, Iranului, Chinei şi Serbiei, dar sunt indicii că serviciile americane ar spiona şi aliaţi, printre care Coreea de Sud, Israel şi Ucraina. Unul dintre documente indică faptul că naţiuni membre NATO, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, au trupe speciale pe teritoriul Ucrainei. Kievul a negat informaţiile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici