Un nou incident în Belarus: avion al companiei Lufthansa, percheziţionat pe aeroportul din Minsk

  • Un avion al companiei Lufthansa a fost percheziţionat, luni, pe aeroportul din Minsk
  • Avionul de pasageri a fost vizat de o alertă de securitate, înainte de a decola spre oraşul german Frankfurt
  • Incidentul intervine după ce un avion al companiei Ryanair a aterizat de urgenţă, duminică, la Minsk, unde un activist al opoziţiei a fost arestat
4050 afișări
Imaginea articolului Un nou incident în Belarus: avion al companiei Lufthansa, percheziţionat pe aeroportul din Minsk

BREAKING NEWS Un nou incicent în Belarus: Un avion al companiei Lufthansa, percheziţionat pe aeroportul din Minsk

Un avion de pasageri al companiei aeriene gemane Lufthansa a fost percheziţionat, luni, de autorităţile din Belarus pe Aeroportul din Minsk, în contextul unei alerte de securitate care intervine după incidentul controversat produs duminică, atunci când un avion Ryanair a fost redirecţionat.

Un avion al companiei Lufthansa care urma să efectueze Cursa LH1487, între Minsk (Belarus) şi Frankfurt (Germania), a fost vizat luni de o alertă de securitate pe Aeroportul din Minsk şi a fost percheziţionat.

Toţi pasagerii au fost coborâţi din avion, înaintea decolării, la fel şi bagajele, pentru noi verificări. Din cauza incidentului, avionul a decolat cu întârziere.

Compania Lufthansa a comunicat că alerta de securitate a fost transmisă de autorităţile din Belarus. "Regretăm situaţia neplăcută, dar siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a avionului este foarte importantă", a anunţat compania Lufthansa, potrivit site-ului T.online.de.

Potrivit companiei Lufthansa, la bordul aeronavei erau 51 de pasageri şi membri ai echipajului.

Incidentul intervine după ce un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze duminică după-amiază în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost luată în contextul unei ameninţări cu bombă. Un activist al opoziţiei din Belarus, Roman Protasewitsch, a fost reţinut imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv. Regimul din Belarus, condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, şi-a atras critici dure la nivel internaţional după incidentul de duminică, riscând noi sancţiuni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici