Un portavion american nuclear, USS Nimitz, se apropie de Siria

Un portavion american mobilizat de câteva luni în Marea Oamn se deplasa în direcţia Siriei, spre Marea Roşie, în pofida faptului că nu a primit încă ordinul să participe la eventuale atacuri americane, a anunţat luni postul de televiziune ABC News.

1336 afișări
Imaginea articolului Un portavion american nuclear, USS Nimitz, se apropie de Siria

Un portavion american nuclear, USS Nimitz, se apropie de Siria (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

USS Nimitz, un portavion cu propulsie nucleară, urma să revină la Baza Everett, în statul Washington (nord-vest), dar a primit ordinul să rămână în regiune. Totuşi, navei nu i-a fost încredinţată vreo misiune anume, oficiali în domeniul Apărării evocând "o poziţionare prudentă", potrivit ABC News.

Un oficial din cadrul Pentagonului a confirmat pentru AFP că nava se află în regiune, dar fără să ofere alte precizări. "Păstrăm toate opţiunile deschise, menţinând nave suplimentare în regiune", a adăugat acest oficial.

Statele Unite au mobilizat în estul Mediteranei o navă de transport amfibie, capabilă să transporte câteva elicoptere şi sute de puşcaşi marini, în afară de cele cinci distrugătoare deja poziţionate în eventualitatea unor acţiuni militare împotriva Siriei, a anunţat duminică un oficial american.

Cele cinci distrugătoare - USS Stout, USS Mahan, USS Ramage, USS Barry şi USS Gravely - navigează în apropiere de coastele siriene, pregătite să lanseze rachete de tip Tomahawk în cazul în care preşedintele dă acest ordin.

Rupând cu decenii de "practică" prezidenţială şi provocând o surpriză, Barack Obama a optat sâmbătă să solicite în mod oficial autorizarea Congresului, care se va reuni începând de pe 9 septembrie, o autorizare a recurgerii la forţa militară împotriva Siriei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici