Un tânăr afro-american din SUA a fost împuşcat pentru că a intrat la o adresă greşită

Procurorii au acuzat luni un bărbat alb din Kansas City, în vârstă de 84 de ani, de două infracţiuni în cazul împuşcării unui adolescent de culoare care a fost rănit după ce a intrat la o adresă greşită, transmite Reuters.

1093 afișări
Imaginea articolului Un tânăr afro-american din SUA a fost împuşcat pentru că a intrat la o adresă greşită

Ralph Yarl's Family/Kansas City Police Department via AP

Andrew Lester a fost acuzat de agresiune de gradul întâi, care ar putea atrage o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, şi de acţiune criminală armată pentru că l-a împuşcat pe Ralph Yarl, în vârstă de 16 ani, în pragul casei sale, joia trecută, în jurul orei 22:00, a precizat procurorul.

Pot să vă spun că a existat o componentă rasială în acest caz”, a declarat procurorul comitatului Clay, Zachary Thompson, într-o conferinţă de presă.

Lester a tras două focuri de armă prin uşa de sticlă cu un revolver de calibrul 32, a precizat procurorul.

Yarl, care a fost lovit la cap şi la un braţ, nu a trecut pragul, a spus Thompson, care a adăugat că între cei doi nu a avut loc un schimb de cuvinte. Dar, potrivit presei locale, Yarl a declarat poliţiei că bărbatul i-a spus: „Nu veni pe aici”.

Adolescentul era luni în recuperare acasă, a anunţat familia sa.

Proprietarul casei a fost iniţial luat în custodie, reţinut pentru 24 de ore pentru investigaţii, apoi eliberat în aşteptarea audierii adolescentului şi a colectării de probe medico-legale, a declarat şeful poliţiei din Kansas City, Stacey Graves.

Eliberarea sa a dus la proteste două zile la rând.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici