Una dintre cele două cutii negre ale avionului AirAsia a fost recuperată din mare

Scafandri indonezieni au scos luni la suprafaţă una dintre cele două cutii negre - şi anume pe cea cu parametri de zbor - ale avionului AirAsia care s-a prăbuşit în Marea Java pe 28 decembrie cu 162 de persoane la bord, au anunţat autorităţile.

621 afișări
Imaginea articolului Una dintre cele două cutii negre ale avionului AirAsia a fost recuperată din mare

Una dintre cele două cutii negre ale avionului AirAsia a fost recuperată din mare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Directorul Comitetului Naţional pentru Securitatea Transporturilor (KNKT) m-a informat că la ora (locală) 7.11 (2.11, ora României), am scos la suprafaţă o parte a cutiilor negre, pe care le numim înregistrator de date de zbor", a declarat pentru presă Bambang Soelistyo, directorul Agenţiei pentru căutare şi salvare.

"Încercăm în continuare să găsim înregistratorul de zbor" cu ultimele comunicaţii ale piloţilor, a adăugat el.

Scafandrii au localizat cutiile negre duminică, în Marea Java, la o adâncime de aproximativ 30 de metri, sub fragmente din fuzelajul avionului. Condiţii meteorologice nefavorabile au încetinit operaţiunile.

Cutiile negre - sau înregistratoare de zbor - sunt indispensabile pentru a se stabili circumstanţele exacte ale dramei. Un înregistrator conţine conversaţiile din carlingă, între piloţi şi cu controlul aerian, iar al doilea conţine parametri ai avionului ca viteză, altitudine.

La puţin timp după decolarea avionului din oraşul indonezian Surabaya către Singapore, pe 28 decembrie, pilotul a cerut să i se permită să ia altitudine, pentru a evita nori foarte ameninţători, dar nu a primit undă verde de la controlul aerian, din cauza traficului prea important în acest sector foarte frecventat. Contactul între aeronavă şi controlul aerian a fost pierdut la puţin timp după aceea.

Între cele 162 de persoane de la bord se aflau 155 de indonezieni, copilotul francez Rémi Plesel, un britanic, trei sud-coreeni, un malaysian şi un cetăţean din Singapore.

Numai 48 de cadavre au fost recuperate până în prezent. Nu au existat suspravieţuitori.

Agenţia de meteorologie indoneziană a anunţat într-un raport preliminar publicat pe site că vremea a fost "factorul declanşator" al accidentului. Gheaţa ar putea să fi provocat prăbuşirea avionului, confruntat cu nori cu temperaturi de minus 80 până la minus 85 de grade Celsius.

Însă unii experţi au afirmat că se îndoiesc de ipoteză, apreciind că informaţiile disponibile sunt insuficiente pentru a stabili cu preciezie cauzele catastrofei şi că pentru aceasta este necesar să se aştepte analiza informaţiilor conţinute de cutiile negre.

Filialei AirAsia Indonesia a companiei malaysiene AirAsia i s-a interzis să utilizeze culoarul de zbor Surabaya-Singapore până la finalizarea anchetei cu privire la catastrofa aeriană, după ce l-a folosit fără autorizaţie în ziua zborului, potrivit autorităţilor indoneziene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici