Unele camere de supraveghere din zona unde a fost ucis Boris Nemţov erau oprite pentru reparaţii

Unele dintre camerele de supraveghere din zona unde a fost ucis liderul opoziţiei ruse Boris Nemţov, în noaptea de vineri spre sâmbătă, erau oprite pentru reparaţii, scrie cotidianul Kommersant, în timp ce autorităţile neagă această afirmaţie.

431 afişări
Imaginea articolului Unele camere de supraveghere din zona unde a fost ucis Boris Nemţov erau oprite pentru reparaţii

Unele camere de supraveghere din zona unde a fost ucis Boris Nemţov erau oprite pentru reparaţii (Imagine: Boris Nemtov/AFP)

Boris Nemţov a fost împuşcat mortal vineri noaptea, pe podul Bolşoi Moskvoreţki, în apropiere de Kremlin. Conform anchetatorilor, asasinul a tras şase focuri de armă, omorându-l pe Nemţov pe loc, în timp ce femeia care îl însoţea pe acesta, fotomodelul ucrainean Anna Duriţkaia, nu a fost rănită.

Conform cotidianului Kommersant, citat de agenţia Sputnik în pagina electronică, imaginile camerelor de supraveghere din zonă erau fie neclare, fie lipsesc în totalitate, întrucât unele dispozitive erau oprite pentru reparaţii.

Cele patru gloanţe care l-au atins pe politician ar fi fost fabricate în 1986, iar celelate două în 1992. Arma crimei a fost fie un pistol Makarov, fie un pistol cu gaz Izh, adaugă Kommersant.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru tehnologia informaţiei din Moscova a dezminţit informaţiile din presă potrivit cărora unele dintre camerele de supraveghere din jurul Kremlinului erau oprite în momentul asasinării lui Boris Nemţov, relatează The Moscow Times în ediţia online.

Purtătorul de cuvânt a precizat că toate camerele de supraveghere erau funcţionale vineri noaptea.

Postul de televiziune TVT a difuzat sâmbătă imagini de la camerele de supraveghere despre care susţine că prezentau asasinarea opozantului rus.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici