Prima pagină » Știri externe » UPDATE: Muammar Kadhafi a ordonat atentatul de la Lockerbie, afirmă un fost ministru libian

UPDATE: Muammar Kadhafi a ordonat atentatul de la Lockerbie, afirmă un fost ministru libian

(Adaugă declaraţii ale fostului ministru libian şi elemente de background)
23 feb. 2011, 18:58, Știri externe

Liderul libian Muammar Kadhafi a ordonat el însuşi atentatul de la Lockerbie din 1988, a declarat miercuri fostul ministru libian al Justiţiei Mustapha Abdel Jalil, pentru ziarul suedez Expressen, transmite AFP.

„Am dovada că (Muammar) Kadhafi a dat ordinul pentru Lockerbie”, a declarat ministrul care a demisionat luni.

Un cetăţean libian, Abdelbaset al-Megrahi, a fost singurul condamnat pentru atentatul din 21 decembrie 1988 care a vizat un avion al companiei aeriene Pan Am, deasupra localităţii scoţiene Lockerbie, soldat cu 270 de morţi, majoritatea americani. El a fost însă eliberat de autorităţile scoţiene, în august 2009, din motive de sănătate.

„El (Muammar Kadhafi) i-a dat ordin lui Megrahi să o facă”, a afirmat Mustapha Abdel Jalil, citat pe site-ul ziarului Expressen.

Liderul libian a depus apoi eforturi pentru eliberarea lui Megrahi de către Scoţia, care a intervenit la 20 august 2009, pentru a „ascunde” responsabilitatea sa, apreciază ministrul demisionar.

„Pentru a ascunde acest lucru, el a făcut tot ce i-a stat în putere pentru ca Megrahi să se poată întoarce din Scoţia”, a precizat el.

Expressen afirmă că ziaristul său Kassem Hamade, aflat în prezent în Libia, l-a intervievat pe Abdel Jalil timp de 40 de minute, în sediul „Parlamentului local al unui mare oraş”.

Abdelbaset Ali Mohmet al-Megrahi a fost eliberat după ce medicii care l-au consultat l-au diagnosticat cu cancer de prostată, care nu i-ar fi permis să mai trăiască decât trei luni. El este însă în viaţă, la peste 18 luni de la revenirea sa triumfală în Libia.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da