Vaticanul efectuează o anchetă asupra unui episcop chilian acuzat de comiterea unor abuzuri sexuale

Vaticanul a deschis o anchetă asupra episcopului chilian Cristián Contreras al diocezei San Felipe, în centrul Chile, pentru presupuse abuzuri sexuale, a anunţat joi Biserica Catolică chiliană.

100 afișări
Imaginea articolului Vaticanul efectuează o anchetă asupra unui episcop chilian acuzat de comiterea unor abuzuri sexuale

Papa Francisc (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"Episcopul Cristián Contreras de la San Felipe şi-a exprimat personal dorinţa ca Sfântul Scaun să ancheteze asupra veridicităţii denunţurilor care îl vizează şi care acuză presupuse atingeri grave pe care le-a adus moralei şi obligaţiilor sale" religioase, a anunţat Episcopatul de la San Felipe într-un comunicat publicat de Conferinţa Episcopală din Chile.

Monseniorul Contreras a catalogat aceste denunţuri drept "complet nefondate" şi a spus că este victima unei răzbunări din partea colegilor săi.

"Se urmăreşte să fiu pus să plătesc pentru faptul că nu am ezitat să urmăresc preoţi care au comis într-adevăr abuzuri şi care au fost condamnaţi", a declarat episcopul pentru postul local de radio Aconcagua.

Cazul a fost dezvăluit de către Centrul pentru Investigaţii Jurnalistice (CIPER), care a precizat că Arhiepiscopia a primit denunţuri din partea a trei preoţi care-l acuză pe episcop că a comis abuzuri sexuale asupra unui adolescent în vârstă de 15 ani.

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, instanţa însăcrinată de Vatican să supervizeze aceste cazuri, a trimis doi emisari mexicani în Chile, să efectueze ancheta, potrivit CIPER.

Ancheta îl vizează, de asemenea, pe preotul chilian Mariano Labarca, fostul superior al Ordinului Binecuvântatei Fecioare Maria a Milei pentru Răscumpărarea captivilor (Ordo Beatae Mariae de Mercede redemptionis captivorum) din care face parte şi monseniorul Contreras. Preotul a fost somat de Vatican să demisioneze din toate funcţiile de la Biserica San Pedro Nolasco, la Bogota, în Columbia, în mai 2013, din cauza unor acuzaţii privind comiterea unor presupuse abuzuri sexuale.

Vaticanul a fost criticat dur de către ONU pentru politica sa faţă de abuzuri sexuale comise de membri ai clerului.

Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului s-a declarat "profund preocupat de abuzuri sexuale (comise) asupra unor copii de către membri ai Bisericii Catolice, plasaţi sub autoritatea Sfântului Scaun, membri ai clerului fiind implicaţi în abuzuri comise asupra a zeci de mii de copii în lume".

Aproximativ 20 de membri ai clerului au fost vizaţi de proceduri sau au fost asociaţi unor cazuri de presupuse abuzuri sexuale în ultimii ani, în Chile, iar cinci au fost condamnaţi.

Vaticanul a acceptat, în octombrie 2012, demisia monseniorului Marco Antonio Órdenes Fernández, episcop la Iquique, un oraş în nordul Chile, care era suspectat de comiterea unor abuzuri sexuale asupra unor adolescenţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici