Prima pagină » Știri externe » Verstappen a devenit tată: s-a născut prima fiică, Lily

Verstappen a devenit tată: s-a născut prima fiică, Lily

Max Verstappen a devenit tată. Campionul mondial Red Bull a anunţat pe reţelele de socializare naşterea micuţei Lily, fiica sa din relaţia cu partenera sa Kelly Piquet, model brazilian şi fiica fostului pilot de Formula 1.
Verstappen a devenit tată: s-a născut prima fiică, Lily
Sursa foto: X
Laura Buciu
03 mai 2025, 09:04, Sport

„Bine ai venit pe lume, scumpă Lily. Inimile noastre sunt mai pline ca niciodată: eşti cel mai mare dar al nostru. Te iubim atât de mult”, se arată în postarea de pe Instagram făcută de olandez, însoţită şi de o fotografie cu cei trei împreună la clinică, scrie ANSA.

Pentru Verstappen, Lily este primul său copil, în timp ce Kelly Piquet este deja mama lui Penelope. Pilotul olandez a lipsit vineri de la ziua media din Miami, pentru a rămâne aproape de logodnica sa. Dar el este aşteptat să revină pe pistă pentru weekendul de curse din Florida.