VIDEO| Hoţii care au furat bijuterii de un miliard de euro din Muzeul Comorilor au fost surprinşi de camere. Cum au acţionat

Hoţii care au furat luni bijuterii de un miliard de euro din Muzeul Grünes Gewölbe din Dresda chiar de sub nasul celor care asigurau paza şi protecţia au fost filmaţi de camerele de supraveghere.

2481 afișări
Imaginea articolului VIDEO| Hoţii care au furat bijuterii de un miliard de euro din Muzeul Comorilor au fost surprinşi de camere. Cum au acţionat

VIDEO| Hoţii care au furat bijuterii de un miliard de euro din Muzeul Comorilor au fost surprinşi de camere. Cum au acţionat

Luni dimineaţa, cei doi hoţi au pătruns în Seiful Verde din muzeu forţând o fereastră. Camerele de filmare au surprins intrarea infractorilor, a declarat poliţia ulterior. Se crede că tot ei au fost de vină pentru întreruperea surselor de iluminare stradală din zonă în acea dimineaţă, relatează RT care a numit jaful cel mai mare furt de artă de după Al Doilea Război Mondial

Hoţii au ignorant celelalte artefacte adăpostite de muzeu, concentrându-se pe colecţia de bijuterii şi pietre preţioase extrem de valoroase datând din secolul al XIII-lea. Au plecat cu prada pe aceeaşi fereastră prin care veniseră. Pierderile sunt estimate la 1 miliard de euro, în condiţiile în care cel mai valoros element al colecţiei era expus în acel moment la Muzeul Metropolitan din  New York.

Primele echipaje de poliţie au ajuns la muzeu la 5 minute după declanşarea alarmei. Totuşi, hoţii reuşiseră deja să fugă.  

Pierderea bijuteriilor este un eveniment dramatic, dar nu mai grav decât eventuala distrugere a acestora. Iubitorii de artă speră ca hoţii să aibă grijă de obiectele care au o deosebită valoare culturală.

Grünes Gewölbe din Dresda este un muzeu istoric unic care conţine cea mai mare colecţie de comori din Europa.
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici