Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev participă la manifestaţia organizată la Moscova de 1 Mai

Preşedintele ales Vladimir Putin şi preşedintele în exerciţiu Dmitri Medvedev au participat la manifestaţia pro-Kremlin organizată de 1 Mai şi care a mobilizat 120.000 de persoane la Moscova, cu mai puţin de o săptămână înaintea învestiturii.

175 afişări
Imaginea articolului Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev participă la manifestaţia organizată la Moscova de 1 Mai

Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev participă la manifestaţia organizată la Moscova de 1 Mai (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Poliţia a estimat la 120.000 numărul manifestanţilor la începutul reuniunii, convocate de sindicatele pro-Kremlin şi care are loc pe strada Tverskaia, principala arteră din centrul Moscovei care duce spre palatul prezidenţial, potrivit serviciului de presă al poliţiei capitalei.

Putin şi Medvedev, care participă pentru prima dată la defilarea de 1 Mai, li s-au alăturat manifestanţilor în piaţa Manej, lângă Kremlin, potrivit imaginilor dfifuzate de televiziunea rusă.

Acest eveniment are loc cu mai puţin de o săptămână înaintea învestiturii din 7 mai a lui Vladimir Putin, ales preşedinte cu aproape 64 la sută din voturi la 4 martie în condiţii controversate şi în pofida unei mişcări de contestare.

După două mandate de preşedinte (2000-2008), el a părăsit Kremlinul pentru a deveni premier deoarece Constituţia îi interzicea să efectueze mai mult de două mandate consecutiv.

Putin l-a lăsat în funcţia de şef al statului pe un subordonat al său, Dmitri Medvedev, care s-a retras în favoarea mentorului său pentru a permite revenirea acestuia la preşedinţie în 2012. După învestitură, Medvedev urmează să devină premier.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici