Vladimir Putin va efectua primele sale vizite în Belarus, Germania şi Franţa

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua prima sa vizită oficială în Belarus, pe 31 mai, după care se va deplasa în Germania şi Franţa, pe 1 iunie, a anunţat vineri Kremlinul.

176 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin va efectua primele sale vizite în Belarus, Germania şi Franţa

Vladimir Putin va efectua primele sale vizite în Belarus, Germania şi Franţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Deplasarea în Belarus va fi "prima vizită în străinătate a şefului statului efectuată după învestirea sa în funcţie", a anunţat Kremlinul.

Rusia întreţine relaţii strânse cu Belarusul, care face parte dintr-o Uniune Vamală creată de Moscova, în cadrul căreia se mai află Kazahstanul.

Belarusul, o fostă republică sovietică, este condusă de 17 ani de către preşedintele autoritarist Aleksndr Lukaşenko, vizat de interdicţii de călătorie în Europa din cauza atingerilor aduse libertăţilor. Moscova este principalul susţinător al lui Lukaşenko, în pofida unor episoade conflictuale.

Rusia şi-a dezvoltat relaţiile cu Germania de la venirea la putere a lui Putin, în urmă cu 12 ani, şi a legat relaţii apropiate cu Franţa, sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy, înclocuit de curând de către François Hollande.

Putin a fost ales pe 4 martie în funcţia de preşedinte, după ce a mai efectuat două mandate în perioada 2000-2008, urmate de un mandat de premier, din cauză că nu a putut efectua trei mandate consecutive ca şef al statului.

El a respins invitaţia de a participa la sfârşitul săptămânii la summitul G8 de la Camp David, delegându-l pe premierul Dmitri Medvedev în locul său, într-un gest interpretat ca un semn al unei atitudini negative faţă de Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici