Wall Street îl abandonează pe Trump în favoarea lui Biden

  • În SUA, investitorii de pe Wall Street i-au susţinut mult timp pe republicani.
  • Se părea că singurul scenariu dorit de Wall Street ar fi realegerea lui Trump.
  • Biden a promis investiţii de miliarde în economia americană, dar în acelaşi timp insistă asupra creşterii impozitelor şi a unor reglementări mai stricte.
5679 afișări
Imaginea articolului Wall Street îl abandonează pe Trump în favoarea lui Biden

Wall Street îl abandonează pe Trump în favoarea lui Biden

În SUA, investitorii de pe Wall Street i-au susţinut mult timp pe republicani. Însă acum se pare că preşedintele SUA, om de afaceri şi apoi republican, şi-a pierdut acest sprijin în beneficiul candidatului democrat Joe Biden, scrie Deutsche Welle.

Multă vreme, Wall Street-ul a avut doar două îngrijorări cu privire la viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA. Unii se temeau de o cedare haotică a puterii în cazul în care preşedintele Donald Trump pierde alegerile şi contestă rezultatul. Pe alţii îi făcea nervoşi gândul la victorie pentru democraţi din cauza temerilor că politicile lor economice dure ar putea pune în pericol ascensiunile recente ale acţiunilor.

Se părea că singurul scenariu dorit de Wall Street ar fi realegerea lui Trump. La urma urmei, palmaresul său pe pieţe este destul de impresionant. S&P 500, principalul indice bursier din America, a crescut cu 50% de când acesta a preluat cârma celei mai puternice economii a lumii, în ciuda pandemiei. Dow Jones şi Nasdaq au atins, de asemenea, noi vârfuri.

Pe de altă parte, economia americană încă se chirceşte sub efectele actualei crize. Trump nu are coronavirusul sub control şi nici un al doilea pachet de stimuli nu se întrevede la orizont. Acest lucru a influenţat popularitatea sa nu doar în rândul alegătorilor, care par să se îndepărteze de el, după cum o arată sondajele, ci şi în rândul investitorilor americani. „Pieţele nu doar că pariază pe Biden în acest moment – ele par să favorizeze o victorie indiscutabilă a democraţilor“, a spus Nigel Green, fondator şi şef al grupului de consiliere financiară deVere. Pentru Wall Street, de altfel o lume destul de conservatoare, este o schimbare de sentiment neobişnuită.

Biden a promis investiţii de miliarde în economia americană, dar în acelaşi timp insistă asupra creşterii impozitelor şi a unor reglementări mai stricte.

„În mod normal, o victorie democrată ar fi negativă pentru pieţe, dar în aceste vremuri nimic nu este normal“, a explicat Green. Stabilitate şi securitate sunt ceea ce investitorii au nevoie acum, spune Chris Myers, preşedintele firmei de consultanţă financiară Signum Global Advisors. „Oamenii sunt epuizaţi“. Pieţele or fi atins noi recorduri, dar Wall Street-ului nu-i place stilul în care conduce Trump. „Este greu să iei decizii de alocare a capitalului pe termen mediu şi lung, deoarece nu ştii niciodată ce se va decide la Casa Albă“, a concluzionat Myers.

Mai presus de toate, investitorii tânjesc după „valul albastru“. În acest scenariu, nu doar că preşedintele vine din rândul democraţilor, ci şi senatul SUA devine democrat. Acest lucru ar pune tot Congresul şi Casa Albă în mâini democrate. Deciziile de politică economică, cum ar fi aprobarea unui al doilea plan de stimulare economică, ar fi apoi accelerate. Pentru o redresare durabilă a economiei, investitorii sunt acum pregătiţi să accepte chiar şi majorări de impozite şi reglementări semnificativ mai stricte, spune Green. Deciziile politice mai rapide şi mai clare şi răcirea conflictului comercial cu China ar putea chiar să compenseze orice creştere a costurilor. În plus, pachetul de infrastructură al lui Biden şi cheltuielile guvernamentale mai mari ar trebui să asigure că economia îşi revine, ceea ce se va vedea pozitiv în rezultatele financiare ale companiilor. Experţii de la Deutsche Bank cred că o victorie fără drept de apel a democraţilor este cel mai probabil rezultat al alegerilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici