WikiLeaks anunţă publicarea unor documente de la Pentagon despre închisori militare

WikiLeaks va publica timp de o lună, începând de joi, peste 100 de dosare clasificate sau vizate de restricţii aparţinând Departamentului Apărării referitoare la reglementări şi proceduri aplicabile deţinuţilor Statelor Unite aflaţi în custodie militară, anunţă site-ul într-un comunicat.

402 afișări
Imaginea articolului WikiLeaks anunţă publicarea unor documente de la Pentagon despre închisori militare

WikiLeaks anunţă publicarea unor documente de la Pentagon despre închisori militare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Site-ul anunţă că va publica în ordine cronologică politicile militare referitoare la detenţie puse în aplicare în ultima decadă. Potrivit comunicatului, între aceste documente se află Proceduri Standard de Operare (SOP) pentru detenţie în baze militare din Irak şi Cuba, manuale de interogare şi Ordine Fragmentare (FRAGO) privind schimbări ale politicilor şi procedurilor referitoare la detenţie, reunite toate sub numele "Detainee Policies" (Politici de detenţie).

Unele dintre materiale vizează baza Bucca din Irak, însă vor fi prezentate şi documente şi politici ale Departamentului Apărării referitoare la Abu Ghraib, Guantanamo Bay şi alte închisori ale armatei americane în Europa, se mai precizează în comunicat.

Documentul prin care a fost creată închisoarea militară de la baza navală de la Guantanamo Bay ("Camp Delta") se va afla printre primele texte care vor fi date publicităţii, anunţă WikiLeaks, precizând că site-ul marchează astfel trei ani de la publicarea manualelor SOP pentru Camp Delta. "Acest docment are o importanţă istorică semnificativă. Guantanamo Bay a devenit simbolul abuzurilor sistematice asupra drepturilor omului în Occident", declară Julian Assange, fondatorul site-ului, citat în comunicat.

Documentele referitoare la Irak includ Ordine de Operaţiune (OPORD) cu privire la evaluarea şi interogarea deţinuţilor. Însă site-ul anunţă că va publica şi instrucţiuni de rutină referitoare la dotarea cu personal, programarea unor vizite, proceduri de administrare a tratamentului medical, privind păstrarea datelor medicale şi a jurnalelor zilnice ale membrilor personalului, sau privind raţii de ţigări şi obiecte "autorizate să fie deţinute de către deţinuţi".

Site-ul anunţă totodată publicarea, în opinia sa, a unor "politici ale iresponsabilităţii", citând un document din 2005, intitulat "Politica privind alocarea de numere de serie deţinuţilor", a cărui menire este să facă să "dispară" discret deţinuţi aflaţi în custodia altor agenţii guvernamentale prin păstrarea numelor acestora în afara bazelor de date militare centrale. "Inclusiv trimiterile la acest document sunt clasificate drept «SECRET//NOFORN»", se subliniază în comunicat, care adaugă că "deţinuţii pot dispărea în acest fel, fără să lase urme semnificative în documente".

Detainee Policies "relevă anatomia fiarei care este detenţia de după atentatele de la 11 septembrie, crearea unui spaţiu în care legea şi drepturile nu se aplică, în care persoanele pot fi deţinute fără urmă, la cheremul Departamentului american al Apărării", declară Assange citat în comunicat. Aceste dosare "arată excesele primelor zile de război împotriva unui «inamic» necunoscut şi felul în care aceste politici au crescut şi evoluat, devenind starea permanentă de excepţie pe care Statele Unite o găsesc în interiorul lor, o decadă mai târziu", subliniază el în continuare.

Aceste documente "oferă o înţelegere mai completă a instrucţiunilor date răpitorilor şi a «drepturilor» oferite deţinuţilor", conchide WikiLeaks, îndemnând, în finalul acestui comunicat avocaţi, ONG-uri şi activişti în domeniul drepturilor omului să "submineze aceste politici" investigând probleme ca refuzul accesului Comitetului Internaţioanl al Crucii Roşii (CICR) la închisori şi analizeze diferite generaţii de documente de tip SOP şi FRAGO pentru o mai bună înţelegere a acestor politici şi a cauzelor lor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici