Zece răniţi şi 45 de arestaţi în cursul paradei homosexualilor de la Budapesta

Cel puţin 45 de persoane au fost arestate iar alte zece au fost rănite în urma incidentelor înregistrate sâmbătă după-amiază în cursul paradei organizate de comunitatea homosexualilor la Budapesta, a anunţat poliţia.

15 afișări
Imaginea articolului Zece răniţi şi 45 de arestaţi în cursul paradei homosexualilor de la Budapesta

Zece răniţi şi 45 de arestaţi în cursul paradei homosexualilor de la Budapesta (Imagine: Mediafax/AFP)

Potrivit unui prim bilanţ, şase poliţişti şi patru manifestanţi au fost răniţi, fără ca autorităţile să precizeze gravitatea rănilor.

Circa 450 de persoane au participat la parada organizată în centrul capitalei ungare. Traseul a fost schimbat după ce mai multe cocteiluri Molotov au fost aruncate de la balcoane asupra poliţiştilor care protejau grupul.

Mai mulţi extremişti au aruncat cu ouă şi sticle în manifestanţi, scandând mesaje precum "homosexualilor, o să muriţi". Trei camioane ale televiziunii au fost avariate, potrivit unui jurnalist al AFP.

Poliţia a utilizat gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii în piaţa Eroilor. În jurul orei 16.30 (19.30 ora României), parada era blocată în piaţă, după ce poliţia a intervenit între participanţi şi extremişti.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici