Zeci de mii de persoane manifestează la Londra împotriva austerităţii

Zeci de mii de persoane au început să manifesteze sâmbătă în centrul Londrei împotriva politicii de austeritate a Guvernului condus de către David Cameron, politică denunţată totodată de către manifestanţi în Scoţia şi Irlanda de Nord.

130 afișări
Imaginea articolului Zeci de mii de persoane manifestează la Londra împotriva austerităţii

Zeci de mii de persoane manifestează la Londra împotriva austerităţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pompieri, infirmiere, profesori, împreună cu numeroşi tineri şomeri sau activişti pacifişti, cărora li s-au alăturat membri ai opoziţiei, au defilat zgomotos, utilizând fluiere, agitând baloane multicolore uriaşe şi panouri cu simbolul care interzice staţionarea inscripţionate cu mesajul "Nu tăierilor".

Peste 250 de autocare au fost închiriate pentru aducerea manifestanţilor la Londra.

Secretarul general al Confederaţiei Sindicale TUC Brendan Barber şi-a exprimat satisfacţia faţă de această mobilizare care transmite "un mesaj foarte puternic, acela că politica de austeritate este un eşec".

Sindicatele, care anunţau că speră să reunească "zeci de mii de manifestanţi", nu au anunţat, totuşi, estimări cu privire la numărul participanţilor. Nici poliţia nu a comunicat asemenea date.

Liderul laburiştilor (opoziţie) El Miliband urma să ia cuvântul ulterior, în cursul unei reuniuni la Hyde Park, un parc mare din centrul capitalei britanice, dar şi o serie de lideri sindicali, care urmau să îndemne la organizarea cât mai rapid posibil a unei greve generale.

Două manifestaţii erau prevăzute, de asemenea, pe străzile din Belfast, în Irlanda de Nord, şi Glasgow, în Scoţia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici