Prima pagină » Știri externe » Zelenski cere măsuri rapide în ceea ce privește apărarea aeriană și repararea rețelei electrice

Zelenski cere măsuri rapide în ceea ce privește apărarea aeriană și repararea rețelei electrice

Președintele Volodimir Zelenski a solicitat vineri luarea de măsuri mai rapide pentru consolidarea apărării aeriene a Ucrainei și repararea daunelor provocate rețelelor electrice și sistemelor de încălzire în urma atacurilor aeriene masive ale Rusiei.
Zelenski cere măsuri rapide în ceea ce privește apărarea aeriană și repararea rețelei electrice
Sursă foto: Hepta via Mediafax Foto

Forțele ruse au lansat o serie de atacuri nocturne în ultima lună, folosind drone și rachete care au eludat apărarea aeriană și au întrerupt alimentarea cu energie electrică și, în special, încălzirea, a sute de clădiri de apartamente, scrie Reuters.

Zelenski a îndemnat în repetate rânduri partenerii occidentali ai Ucrainei să furnizeze mai multe capacități de apărare aeriană pentru a proteja orașele ucrainene și a declarat vineri că vor fi efectuate schimbări de personal în zonele în care apărarea aeriană a avut rezultate mai puțin satisfăcătoare.

Capitala Ucrainei, Kiev, a fost lovită în mod deosebit de puternic. Zelenski a declarat că peste 1.110 blocuri de apartamente au rămas fără încălzire în urma ultimului atac de marți trecută.

Temperaturile nocturne s-au mai domolit puțin, dar totuși se preconiza că vor ajunge la -8 grade Celsius.

„Componenta de apărare aeriană la scară mică, destinată în mod specific contracarării atacurilor cu drone, trebuie să funcționeze mai eficient și să prevină problemele care există în prezent”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn.

Recomandarea video