Zelenski, mesaj pentru ucrainenii din teritoriile ocupate de ruşi: Ascundeţi-vă de mobilizare în orice mod puteţi

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le cere ucrainenilor din teritoriile ocupate de ruşi să se ascundă de mobilizarea rusă în orice mod pot, îndemnându-i pe cei care nu pot face acest lucru să "saboteze inamicul”.

4910 afișări
Imaginea articolului Zelenski, mesaj pentru ucrainenii din teritoriile ocupate de ruşi: Ascundeţi-vă de mobilizare în orice mod puteţi

Zelenski ucrainenilor din teritoriile ocupate de ruşi: Ascundeţi-vă de mobilizare în orice mod puteţi

Rusia a lansat vineri referendumuri care vizează anexarea a patru regiuni ocupate din Ucraina, atrăgând condamnarea Kievului şi a naţiunilor occidentale, care au respins referendumurile ca fiind un simulacru şi s-au angajat să nu recunoască rezultatele acestora, notează Reuters.

Oficialii ucraineni au declarat că oamenilor li s-a interzis să părăsească unele zone ocupate până la încheierea celor patru zile de vot, că grupuri armate au intrat în case, iar angajaţii au fost ameninţaţi cu concedierea dacă nu participă.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un discurs că referendumurile vor fi "condamnate fără echivoc" în lume, împreună cu mobilizarea pe care Rusia a început-o săptămâna aceasta, inclusiv în Crimeea şi în alte zone din Ucraina ocupate de Rusia.

"Acestea nu sunt doar crime împotriva dreptului internaţional şi a legislaţiei ucrainene, ci sunt crime împotriva unor persoane specifice, împotriva unei naţiuni", a spus Zelenski.

Referendumurile au fost organizate în grabă după ce Ucraina a recucerit mari porţiuni din nord-estul ţării într-o contraofensivă la începutul acestei luni.

Zelenski s-a adresat, de asemenea, ucrainenilor din teritoriile ocupate de ruşi şi a spus că aceştia ar trebui să reziste eforturilor de a-i mobiliza pentru a lupta.

"Ascundeţi-vă de mobilizarea rusă în orice mod puteţi. Evitaţi ordinele de încorporare. Încercaţi să vă deplasaţi pe teritoriul Ucrainei libere", a spus el, îndemnându-i pe cei care au ajuns în forţele armate ruseşti să "saboteze", să "intervină" şi să transmită informaţii Ucrainei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici