Zi de doliu în Germania

Drapelurile au fost coborâte în bernă, joi, în Germania, unde opinia publică încearcă să înţeleagă de ce un adolescent a masacrat 15 persoane în Suabe, în sud-vestul ţării, după care s-a sinucis.

246 afișări
Imaginea articolului Zi de doliu în Germania

Zi de doliu în Germania (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În orăşelul Winnenden, situat la 20 de kilometri de Stuttgart, au fost aprinse lumânări alături de buchetele de flori aşezate în faţa şcolii, ale cărei geamuri au fost sparte de golanţe.

Tim Kretschmer, un fost elev al şcolii, în vârstă de 17 ani, a ucis miercuri dimineaţa nouă elevi, dintre care opt fete, şi trei profesoare, cu un pistol de tip Beretta, pe care l-a încărcat neîncetat. Ulterior, el a ucis alte trei persoane în timp ce încerca sa fugă, apoi s-a sinucis după un schimb de focuri cu poliţia.

Miercuri seara, peste 1.000 de persoane au participat la un serviciu religios local, în timp ce o echipă de psihologi a venit în oraş pentru a oferi consiliere localnicilor traumatizaţi.

Publicaţia locală, Winnender Zeitung, titra pe prima pagină "Warum" (de ce), întrebare ce se afla pe buzele tuturor localnicilor din oraşul cu 27.000 de locuitori, renumit pentru hărnicie, ordine şi curăţenie.

"Este mai multă violenţă decât acum zece ani. Nu înţeleg: era un băiat care şi-a terminat studiile, a început o formare. Nu era un tip marginalizat. Nu cred că se poate da vina pe părinţii lui", a declarat un comerciant.

Poliţia verifică în prezent dacă trebuie demarate cercetări împotriva tatălui tânărului. Acesta deţine legal circa 15 arme, pe care le ţine sub cheie cu excepţia uneia.

Dar arma crimelor şi muniţia au fost accesibile tânărului agresor, care, potrivit presei, s-a iniţiat în folosirea lor în clubul de tir al tatălui său.

Anchetatorii au confiscat, de asemenea, calculatorul agresorului. "Am analizat calculatorul acestuia şi am găsit jocuri video tipice acestui tip de persoane, adică de tip Counter-strike", a precizat Ralf Michelfelder, din cadrul poliţiei locale.

Kretschmer făcea parte dintr-o familie prosperă, tatăl său conducând o întreprindere cu 150 de angajaţi, potrivit presei. Părinţii şi sora lui au fost mutaţi preventiv de poliţie într-o locaţie secretă, potrivit televiziunilor.

Ministrul de Interne al landului Baden-Wurtemberg, Heribert Rech, a afirmat miercuri că nimic în antecedentele adolescentului nu indica posibilitatea unei asemenea acţiuni.

Adolescentul pare să fi fost o fire închisă. "Nu era acceptat şi îşi petrecea ziua în faţa calculatorului", a declarat joi unul dintre foştii săi colegi, citat de postul N24.

Anchetatorii nu exclud, de asemenea, ipoteza ca tânărul să fi avut probleme cu fetele întrucât toate victimele sale din şcoală cu excepţia uneia, au fost femei.

Kretschmer "a distrus sufletul unei şcoli şi a smuls inima unui oraş", potrivit ministrului de Interne al landului. Cancelarul german, Angela Merkel a proclamat "zi de doliu în toată Germania", în toată ţara drapelurile fiind coborâte în bernă.

"Poate că am greşit cu toţii" a declarat un localnic. "Acum marea întrebare este: de ce a făcut asta?"

Citeşte şi:

16 morţi, în incidentul armat de la o şcoală din Germania (Video)

Adolescentul care a deschis focul într-o şcoală din Germania s-a sinucis

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici