Cultură-Media

Înmormântarea mamei Oanei Zăvoranu a adus amenzi de 65.000 de lei pentru cinci televiziuni

CNA a decis, marţi, să aplice amenzi în cuantum de 65.000 de lei pentru Kanal D, Antena Stars, Antena 1, România TV şi B1 TV, din cauza modului în care au prezentat în emisiunile lor de dezbateri înmormântarea mamei Oanei Zăvoranu.

Managerii din mass-media domină topul celor mai bine plătiţi CEO din Statele Unite ale Americii

Managerii din mass-media domină topul 10 al celor mai bine plătiţi CEO din Statele Unite ale Americii în anul 2014, potrivit unui studiu realizat recent de o companie americană.

Tehnologia mobilă îmbunătăţeşte viaţa oamenilor

Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România, organizează conferinţa „Mediafax Talks about Technology for Social Change” - ediţia a II-a, care va avea loc joi, 28 mai, in Bucureşti, sala Le Diplomate, începând cu ora 09.30.

Bookfest 2015: „Primul pas” şi un volum despre Regina Maria, printre cele mai căutate la Curtea Veche

"Primul pas", cea mai recentă carte scrisă de preşedintele Klaus Iohannis, şi "Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria", un volum dedicat copiilor, scris de Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina, s-au numărat printre cele mai căutate titluri ale editurii Curtea Veche, la Bookfest 2015.

CNA a prelungit licenţa postului de radio Favorit FM Paşcani, deţinut de fraţii Micula

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să prelungească licenţa audiovizuală a Favorit FM Paşcani, fapt pentru care postul de radio va putea să funcţioneze în continuare, în următorii nouă ani.

Dumitru Dragomir: LPF nu a făcut licitaţie pentru drepturile TV şi acum vine DNA-ul

Fostul preşedinte al LPF Dumitru Dragomir a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că actuala conducere a ligii va intra în atenţia DNA, pentru că nu a făcut licitaţie pentru cedarea drepturilor TV ale meciurilor din Liga I, permiţând astfel firmei deţinătoare să ceară diminuarea contractului.

Un reputat jurnalist canadian, suspendat din funcţie, pentru că a inventat reportaje din zone de război

Un reputat jurnalist canadian, François Bugingo, a fost suspendat de toate organizaţiile de presă cu care colabora, deoarece a inventat o serie de reportaje false din diverse zone de război, în ultimii 20 de ani, informează site-ul rtl.be.

Charter Communications preia Time Warner Cable pentru 55 miliarde de dolari

Charter Communications a convenit preluarea Time Warner Cable pentru aproximativ 55 de miliarde de dolari, în numerar şi acţiuni, reuşind tranzacţia în pofida concurenţei de ultim moment venită din partea miliardarului francez Patrick Drahi, relatează Bloomberg.

Intel Sky Broadcast cere diminuarea valorii contractului pentru drepturile TV ale Ligii I

Compania Intel Sky Broadcast, deţinătoarea dreturilor TV pentru Liga I, a cerut, marţi, în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din primul eşalon, în sezonul viitor.

CNA a prelungit licenţele Music FM. Radioul preluat de RCS&RDS va funcţiona în următorii 9 ani

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să prelungească cele trei licenţe ale Music FM, din Bucureşti, Târgu-Mureş şi Cluj-Napoca, astfel încât cele trei staţii de radio să poată emite în continuare în următorii nouă ani.

Cioroianu, aviz favorabil în comisii pentru postul delegat permanent pe lângă UNESCO

Adrian Cioroianu a primit, marţi, aviz favorabil în comisiile reunite de politică externă pentru postul de delegat permanent pe lângă UNESCO, el afirmând, la audieri, că eşecul înscrierii ansamblului Brâncuşi de la Târgu-Jiu pe lista UNESCO a fost provocat de maniera neglijentă în a alcătui dosarele.

Lucaci, după ce Jurcă l-a acuzat că a dat-o afară din TVR: A venit la TVR din ordinul Elenei Ceauşescu

Claudiu Lucaci, fostul şef al Ştirilor TVR, a declarat, după ce Romica Jurcă l-a acuzat că a dat-o afară din SRTv, că aceasta a profitat de toate regimurile pentru a înşela încrederea oamenilor, precizând că ea a început să colaboreze cu Televiziunea Română din ordinul Elenei Ceauşescu.

INTERVIU – Tudor Giurgiu: TIFF înseamnă mai mult decât film. Am propus o sărbătoare a oraşului, a regiunii – VIDEO

Regizorul şi directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Tudor Giurgiu, spune, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că TIFF, care va debuta vineri la Cluj-Napoca, înseamnă mult mai mult decât film, organizatorii propunând "o sărbătoare a oraşului, a regiunii".

Câştigătorul Palme d’Or şi pelicula cu Mădălina Ghenea, distribuite în România de Independenţa Film

Pelicula "Dheepan", de Jacques Audiard, care a câştigat Palme d'Or 2015, "The Assassin", de Hou Hsiao Hsien, care a primit premiul pentru regie anul acesta la Festivalul de la Cannes, şi "La giovinezza", de Paolo Sorrentino, cu Mădălina Ghenea, vor fi distribuite în România Independenţa Film.

Gala premiilor UNITER: „De vânzare/ For Sale”, de Gianina Cărbunariu – premiul pentru cel mai bun spectacol. Lista completă a premiilor

"De vânzare/ For Sale", de Gianina Cărbunariu, montat la Teatrul Odeon din Bucureşti, a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Victor Ioan Frunză a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru spectacolul "Mobilă şi durere", luni seară, la cea de-a 23-a ediţie a galei premiilor UNITER.

ICEEfest 2015: Uber, Skype, Shazam, Yahoo, Facebook, Google şi alte companii majore analizează, la Bucureşti, revoluţia din IT

Facebook, Google, Yahoo, Uber, Skype sau Shazam sunt doar câteva dintre companiile majore care susţin la ICEEfest 2015 prezentări sau workshopuri legate de creşterea importanţei telefonului mobil în consumul de Internet.

UNITER, decorată cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer de preşedintele României

Uniunea Teatrală din România (UNITER) a primit, luni, Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer, categoria D - "Arta spectacolului", în urma unui decret de decorare semnat de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Alexandru Arşinel şi Ion Dichiseanu vor primi stele pe Aleea Celebrităţilor. Sergiu Nicolaescu, omagiat postum

Actorii Alexandru Arşinel şi Ion Dichiseanu vor primi sâmbătă, de la ora 11.00, pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti, stele pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului, iar regretatului Sergiu Nicolaescu i se va oferi o stea postum.

Bookfest 2015: Volume de Adriana Săftoiu şi Lucian Boia, printre cele mai cumpărate

"Cronică de Cotroceni", de Adriana Săftoiu, şi "Cum s-a românizat România", de Lucian Boia, se numără printre cele mai cumpărate volume la cea de-a zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, desfăşurat în perioada 20 - 24 mai, la complexul Romexpo din Bucureşti.

Itsy Bitsy invită copiii să picteze animale uriaşe de 1 iunie, în Parcul Orăşelul Copiilor

Copiii sunt invitaţi să coloreze trei animale uriaşe, o girafă, un elefant şi o cămilă, pe 1 iunie, de la ora 17.00, în Parcul Orăşelul Copiilor din Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat de postul de radio Itsy Bitsy, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Secţiune nouă la TIFF, cu filme despre efectele anului 1989 în ţările fostului bloc sovietic

"Zilele Diversităţii" - cu proiecţii, concerte şi filme care promovează diversitatea - vor avea loc în cadrul TIFF, iar, în premieră, va fi inaugurată secţiunea "După 25 de ani”, în care vor fi proiectate cinci filme despre efectele anului 1989 în vieţile oamenilor din ţările fostului bloc sovietic.

Un documentar despre cutremurul din Nepal, pe 1 iunie, la Discovery Channel

Un documentar despre cutremurul din Nepal, produs pe 25 aprilie şi care s-a soldat cu peste 8.000 de morţi, va fi difuzat în România, pe 1 iunie, de la ora 23.00, la Discovery Channel.

Actorul Levente Molnár, despre filmul „Son of Saul”, premiat la Cannes: S-a întâmplat o minune

Actorul român Levente Molnár, care joacă în filmul "Son of Saul", premiat la gala Festivalului de la Cannes 2015, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost o onoare să fie implicat într-un asemenea proiect, precizând că nu îi vine să creadă că s-a întâmplat această minune.

Cannes 2015: Filmul „Son of Saul”, cu actorul român Levente Molnár, Marele Premiu al Juriului – VIDEO

Pelicula "Son of Saul", cu actorul român Levente Molnár în distribuţie, a primit Marele Premiu al Juriului la gala celei de-a 68-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, care a avut loc duminică seară.

Cannes 2015: Filmul „Dheepan”, de Jacques Audiard, a câştigat trofeul Palme d’Or. LISTA COMPLETĂ a premiilor – VIDEO

Regizorul francez Jacques Audiard a câştigat marele trofeu Palme d'Or, pentru lungmetrajul "Dheepan", la gala celei de-a 68-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, care a avut loc duminică seară.

Gruparea Stat Islamic a ucis 400 de civili, majoritatea femei şi copii, în oraşul Palmira

Gruparea Stat Islamic a ucis 400 de civili, majoritatea femei şi copii, în oraşul antic sirian Palmira, pe care l-a ocupat săptămâna aceasta, relatează televiziunea siriană de stat, citată de Sky News.

Cannes 2015: „Carol”, cu Cate Blanchett – Queer Palm Award pentru cel mai bun film cu tematică gay – VIDEO

Lungmetrajul "Carol", cu actriţa Cate Blanchett în distribuţie şi care prezintă povestea unei iubiri lesbiene, a câştigat, sâmbătă, premiul Queer Palm pentru cel mai bun film LGTB (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali), acordat în cadrul Festivalului de la Cannes, potrivit thewrap.com.

România, prezentă la BookExpo America 2015, cel mai mare târg de carte din SUA

România va fi prezentă la BookExpo America 2015, cel mai mare târg de carte din SUA, desfăşurat între 27 şi 31 mai, la New York, programul evenimentului incluzând întâlniri cu scriitori precum Norman Manea, Petru Popescu şi Ana Blandiana, dar şi prezentarea volumului "Pas cu Pas", de Klaus Iohannis.

Finala EUROVISION 2015, urmărită de 195 milioane de telespectatori din 45 de ţări, inclusiv din China

Finala Eurovision 2015, care a fost organizată sâmbătă seară la Viena şi a fost câştigată de Måns Zelmerlöw din Suedia, a fost urmărită de aproximativ 195 de milioane din 45 de ţări, între care s-a numărat şi China, care a difuzat această competiţie pentru prima dată, potrivit variety.com.

CANNES 2015: Filme de Arnaud Desplechin şi Ciro Guerra, premiate la Quinzaine des Réalisateurs

Lungmetrajul "Trois souvenirs de ma jeunesse", regizat de cineastul francez Arnaud Desplechin, şi pelicula "El abrazo de la serpiente", a regizorului columbian Ciro Guerra, se numără printre laureaţii secţiunii Quinzaine des Réalisateurs, de la Festivalul de Film de la Cannes 2015.

SUEDIA A CÂŞTIGAT FINALA EUROVISION 2015. Pe ce loc s-a clasat România – FOTO, VIDEO

Suedia a câştigat finala EUROVISION 2015, cu piesa "Heroes", interpretată de Måns Zelmerlöw. România, reprezentată de trupa Voltaj, cu melodia "De la capăt/ All Over Again", a ocupat poziţia 15-a. Finala a avut loc sâmbătă seară, la Wiener Stadthalle.

RECORD Guinness: Eurovision este cea mai longevivă competiţie muzicală anuală TV din lume

Eurovision a stabilit un record mondial Guinness, fiind desemnată cea mai longevivă competiţie muzicală anuală de televiziune din lume, potrivit unui anunţ făcut în direct în timpul finalei de sâmbătă seară a concursului muzical ajuns la cea de-a 60-a ediţie.

Băsescu, pe Facebook: România depinde din nou de votul cetăţenilor săi din străinătate. Votăm Voltaj

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, sâmbătă seară, pe contul său de Facebook, un mesaj în care îndeamnă românii din străinătate să voteze trupa Voltaj în finala Eurovision.

CANNES 2015: Filmul islandez „Hrútar/ Rams” a câştigat premiul Un Certain Regard

Lungmetrajul islandez "Hrútar/ Rams", regizat de cineastul Grímur Hákonarson, a primit, sâmbătă seară, premiul Un Certain Regard la Festivalul Internaţional de la Cannes, în cadrul aceleiaşi secţiuni fiind premiat şi filmul "Comoara", de Corneliu Porumboiu, care a primit trofeul Un Certain Talent.

CANNES 2015: Filmul „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, a primit premiul Un Certain Talent

Lungmetrajul "Comoara", de Corneliu Porumboiu, a primit, sâmbătă seară, premiul Un Certain Talent în cadrul secţiunii Un Certain Regard, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

CANNES 2015: „Son of Saul”, cu românul Levente Molnár, premiul FIPRESCI pentru un film din competiţie

Pelicula "Son of Saul", cu actorul român Levente Molnár în distribuţie, a fost recompensată, sâmbătă, cu premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI) pentru un lungmetraj din competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, informează hollywoodreporter.com.

REPORTAJ: Preşedintele-scriitor Iohannis şi suita sa de fani au adus campania electorală la Bookfest

Klaus Iohannis a dovedit prin lansarea cărţii sale "Primul Pas" că a făcut trecerea de la preşedinte-jucător la preşedinte-scriitor, fapt remarcat inclusiv de admiratorii săi, care nu s-au ferit să îl gratuleze cu apelative preţioase, preşedintele fiind comparat inclusiv cu "Micul Prinţ".

MOTIVARE: Directorul Operei Naţionale, Răzvan Dincă, a încercat să influenţeze martori şi să distrugă probe din dosar

Directorul suspendat al Operei Naţionale, Răzvan Dincă, a încercat să influenţeze inculpaţi şi martori din dosar şi a vrut să distrugă probe ale anchetei, arată Judecătoria Sectorului 1, în motivarea deciziei de cercetare a sa sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu.

Klaus Iohannis, la lansarea cărţii sale: Am trecut printr-o campanie brutală. Oamenii au fost partea frumoasă – FOTO

Klaus Iohannis, care şi-a lansat sâmbătă volumul "Primul Pas", despre perioada alegerilor, a declarat că această campanie electorală a fost una brutală, în care i-au fost turnate peste cap "găleţi cu lături", dar a fost şi una energizantă, pentru că peste şase milioane de oameni l-au susţinut.

Cannes 2015: Câinele din filmul portughez „Arabian Nights” a câştigat premiul Palm Dog – VIDEO

Lucky, un câine din rasa Maltipoo care joacă în pelicula portugheză "Arabian Nights", de Miguel Gomes, a câştigat, vineri, premiul Palm Dog pentru cea mai bună interpretare canină într-un film, acordat în cadrul celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de la Cannes, potrivit variety.com.