Cultură-Media

OSCAR 2014: „Eroii” din filme, tema centrală a celei de-a 86-a gale de decernare a premiilor

"Eroii" din cinematografie vor reprezenta tema centrală, "distractivă şi emoţionantă", a celei de-a 86-a gale de decernare a premiilor Oscar, au anunţat, marţi, producătorii ceremoniei, care va închide, pe 2 martie, sezonul trofeelor de la Hollywood.

Poetul argentinian Juan Gelman a murit la vârsta de 83 de ani

Poetul argentinian Juan Gelman, laureat al premiului Cervantes în 2007, a murit marţi, la vârsta de 83 de ani, în Ciudad de Mexico, unde se mutase în urmă cu peste 20 de ani, ca o ultimă etapă a unui lung exil autoimpus după lovitura de stat din 1976 din Argentina.

Expoziţia dedicată „Memorialului Revoluţiei – Timişoara, decembrie 1989”, vernisată la Veneţia

Expoziţia dedicată "Memorialului Revoluţiei - Timişoara, decembrie 1989", care prezintă zeci de fotografii alb-negru, va fi vernisată vineri, la Mica Galerie a Institutului Cultural Român de la Veneţia (IRCUU), informează instituţia.

Semnificaţii istorice pentru data de 15 ianuarie: S-a născut poetul Mihai Eminescu

În 1850, s-a născut poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu (d. 15 iunie 1889)

Adrian Sobaru, Cristian Ţopescu şi Sorin Burtea, printre candidaţii validaţi pentru CA al TVR

Cristian Ţopescu, Adrian Sobaru, Sorin Burtea, Cornel Mihalache şi Mihai Rădulescu se numără printre cele 19 candidaturi validate în vederea participării la alegerea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie al SRTv, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Televiziunea publică.

Programul „Romania on the Menu”, menit să prezinte o imagine actuală a României, în Norvegia

Programul "Romania on the Menu", menit să marcheze Ziua Unirii Principatelor Române şi să prezinte o imagine actuală şi diversificată a României, va fi organizat pe 24 ianuarie, la Bergen, cel de-al doilea oraş ca importanţă din Norvegia, informează Institutul Cultural Român (ICR).

Senatorul Georgică Severin: Atmosfera din CNA trebuie să fie mai colegială, dar numirile sunt politice

Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, a declarat, marţi, că este la curent cu disputele din CNA, precizând că ar trebui ca atmosfera să fie mult mai colegială, dar numirile sunt politice şi vor fi mereu membri CNA care îşi vor folosi poziţia "cu o ţintă clară politică".

Ian McKellen, Herta Müller şi alţi 26 laureaţi Nobel protestează faţă de legea anti-gay din Rusia

Actorul Ian McKellen şi 27 laureaţi Nobel, printre care se află şi Herta Müller, au adresat preşedintelui Vladimir Putin o scrisoare publică, apărută marţi în cotidianul The Independent, în care semnatarii acesteia protestează faţă de o lege controversată din Rusia ce pedepseşte "propaganda" gay.

Mircea Cărtărescu a câştigat premiul Tormenta pentru cea mai bună carte străină, în Spania

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigătorul premiului Tormenta al mejor libro de autor extranjero, pentru ediţia spaniolă a volumului "Nostalgia", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Senatorul Georgică Severin: Cabliştii ar trebui să difuzeze obligatoriu 5 sau 10 televiziuni HD

Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, vrea ca membrii CNA să menţină în forma actuală principiul "must-carry", prin care cabliştii sunt obligaţi să difuzeze anumite televiziuni, precizând că operatorii de cablu/ DTH ar putea fi obligaţi să difuzeze şi 5 sau 10 posturi HD.

Ministerul Culturii îşi exprimă regretul faţă de decesul actorului Mihai Fotino

Ministerul Culturii îşi exprimă regretul faţă de decesul actorului Mihai Fotino, care s-a stins din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, transmiţând, într-un mesaj publicat pe site-ul instituţiei, că "încă un nume din galeria monştrilor sacri a plecat dintre noi", lăsând în urmă zeci de roluri.

Modificarea Legii cinematografiei şi a Legii drepturilor de autor, printre priorităţile ministrului Culturii

Modificarea Legii cinematografiei şi a Legii drepturilor de autor, dar şi elaborarea Codului patrimoniului naţional se numără printre priorităţile legislative ale Ministerului Culturii, a declarat ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, marţi, în Comisia de cultură a Senatului.

Ion Caramitru şi Dorina Lazăr ar putea fi înlăturaţi de la conducerea TNB şi Odeon

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a declarat, marţi, că Ion Caramitru şi Dorina Lazăr ar putea fi înlăturaţi de la conducerea TNB, respectiv a Teatrului Odeon, din cauză că o OUG din 2013 prevede înlăturarea de la conducerea instituţiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit 65 de ani.

UNITER, despre decesul lui Mihai Fotino: S-a stins din viaţă unul dintre marii actori ai teatrului

Uniunea Teatrală din România (UNITER) îşi exprimă "adâncul regret" faţă de dispariţia renumitului actor de teatru şi film Mihai (Mişu) Fotino, care a murit luni, la vârsta de 83 de ani, precizând că "s-a stins din viaţă unul dintre marii actori de renume ai teatrului şi cinematografiei româneşti".

Ministerul Culturii: Comerţul cu artă trebuie reglementat pentru că este haotic

Secretarul de stat în Ministerul Culturii Radu Boroianu a declarat, marţi, la Parlament, că este necesară o reglementare a comerţului cu artă, întrucât acest domeniu este haotic.

Ministrul Gigel Ştirbu, de Ziua Culturii: Pentru mine, „Luceafărul” este sublimul culturii româneşti

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a declarat marţi, la Parlament, că, pentru el, "Luceafărul" reprezintă "sublimul culturii româneşti" şi "tot ceea ce poate fi mai scump din punct de vedere literar pentru poporul român".

Ministerul Culturii trebuie să plătească 20 milioane de lei drepturi salariale la Filarmonica Enescu

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a declarat, marţi, că Ministerul Culturii trebuie să plătească circa 20 de milioane de lei drepturi salariale angajaţilor Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti, ca urmare a unor decizii definitive şi irevocabile ale instanţei.

YouTube a lansat un nou sistem de administrare a comentariilor online

YouTube a lansat un nou sistem online care permite utilizatorilor să vizualizeze, să răspundă şi să modereze comentariile online într-o singură rubrică.

Prezentatorul de televiziune Adi Nartea s-a înscris la cursurile TV&Film Academy by Ruxandra Ion

Prezentatorul de televiziune şi actorul Adi Nartea s-a înscris la cursurile TV & Film Academy by Ruxandra Ion, unde o va avea ca profesoară pe Teo Trandafir, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Mişu Fotino va fi înmormântat miercuri, la cimitirul Bellu din Capitală

Actorul Mihai Fotino, care a murit luni, la vârsta de 83 de ani, va fi înmormântat miercuri, la ora 14.00, la cimitirul Bellu din Capitală, informează Teatrul Naţional Bucureşti (TNB).

Mărci poştale dedicate lui Mihai Eminescu, lansate de Ziua Culturii Naţionale

Prima emisiune de mărci poştale a anului 2014, care marchează Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, este dedicată poetului Mihai Eminescu şi intitulată "Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti", potrivit unui comunicat al Romfilatelia.

Globurile de Aur 2014 – cea mai bună audienţă TV din ultimii zece ani

Aproape 21 de milioane de persoane au urmărit cea de-a 71-a gală de decernare a Globurilor de Aur, duminică seară, la televiziunea americană - cea mai bună audienţă obţinută de acest eveniment în ultimii zece ani -, potrivit cifrelor oficiale furnizate de cabinetul Nielsen.

CNA: Dan Diaconescu nu a plătit niciuna din amenzile din cauza cărora i-a fost retrasă licenţa OTV

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat, marţi, la Comisia de Cultură a Senatului, că Dan Diaconescu nu a plătit niciuna din amenzile din cauza cărora CNA i-a retras licenţa audiovizuală a OTV, pe 22 ianuarie 2013.

Dan Puric, despre decesul actorului Mihai Fotino: Se mai întoarce o foaie din frumuseţea teatrului

Dan Puric a declarat pentru MEDIAFAX că, prin dispariţia actorului Mihai (Mişu) Fotino, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, se mai întoarce, iremediabil, o foaie din frumuseţea teatrului românesc.

Comisia Etică a TVR îi recomandă lui Tănase să permită şi celor din afara TVR să candideze pentru CA

Comisia de Etică şi Arbitraj din Societatea Română de Televiziune îi recomandă lui Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, să permită şi accesul persoanelor din afara televiziunii să candideze la alegerile interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în CA al instituţiei.

Crin Antonescu: Lumea teatrului şi a filmului e mai săracă odată cu dispariţia lui Mihai Fotino

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a transmis, luni, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a actorului Mihai Fotino, arătând că "de astăzi lumea teatrului şi a filmului românesc este mai săracă odată cu dispariţia" acestuia.

Familia Păunescu, la a doua încercare eşuată la CNA pentru a lansa televiziunea Gazeta de Sud TV

Societatea Media Sud Europa SA - din acţionariatul căreia face parte familia Păunescu, care deţine şi B1 TV - a încercat din nou, în şedinţa de luni, fără succes, să obţină o licenţă audiovizuală pentru a lansa o nouă televiziune - Gazeta de Sud TV -, care ar fi urmat să emită în Craiova.

O nouă televiziune generalistă va fi lansată în Bucureşti în acest an

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, luni, să acorde o licenţă audiovizuală pentru VP TV, o televiziune regională, care va fi lansată până în luna iunie şi va emite în Bucureşti şi în localităţi din judeţul Ilfov, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii postului.

Ponderea românilor care cumpără alimente online a crescut. Ce magazine mari din România vând produse alimentare pe internet

Ponderea românilor care cumpără alimente online a crescut de la 4,8% în 2011 la 7,2% anul trecut, potrivit Daedalus Millward Brown, care arată că 75% dintre participanţii la un studiu realizat de firmă intenţionează să cumpere produse din magazinele online ale hipermarketurilor şi supermarketurilor.

Margareta Pâslaru, despre decesul actorului Mihai Fotino: E o mare pierdere pentru teatrul românesc

Actriţa şi cântăreaţa Margareta Pâslaru a declarat pentru MEDIAFAX că decesul actorului Mihai (Mişu) Fotino, care s-a stins din viaţa luni, la vârsta de 83 de ani, "este o mare pierdere pentru teatrul românesc şi pentru film".

Trupul neînsufleţit al actorului Mihai Fotino, depus marţi la Biserica Mavrogheni din Capitală

Trupul neînsufleţit al actorului Mihai Fotino, care a murit luni, la vârsta de 83 de ani, va fi depus, marţi, la Biserica Mavrogheni, de lângă Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, urmând ca miercuri să fie depus în Foaierul Sălii Studio a TNB, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei.

APPLE, reclamă emoţionantă pentru iPad Air. Spotul conţine un discurs al actorului Robin Williams dintr-un film celebru – VIDEO

Apple a lansat duminică o nouă reclamă pentru tableta iPad Air. Clipul, de aproximativ 90 de secunde, conţine pe fundal un discurs celebru narat de Robin Williams, care provine dintr-un film la fel de faimos al actorului.

Ştefan Bănică Jr.: Mişu Fotino era un actor special. Scena românească va fi mai săracă fără el

Cântăreţul şi actorul Ştefan Bănică Jr. a declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, era "un actor cu totul special", apreciind că scena românească va fi mai săracă fără el.

Oana Pellea: Mihai Fotino era un mare domn, un distins actor şi un spirit generos

Actriţa Oana Pellea spune despre Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, că a fost "un mare şi distins actor", apreciind că era "un om bun, generos şi un spirit frumos".

Draga Olteanu Matei: Mihai Fotino era un actor sclipitor

Actriţa Draga Olteanu Matei a declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, era un actor sclipitor, inteligent şi care avea un umor extraordinar.

Sebastian Papaiani: Mişu Fotino era un actor care ştia întotdeauna ce trebuie să facă

Sebastian Papaiani a declarat pentru MEDIAFAX că actorul Mihai (Mişu) Fotino, care a a murit luni, la vârsta de 83 de ani, a fost un actor cu multă tragere de inimă, "care ştia întotdeauna ce trebuie să facă".

Arşinel: Mihai Fotino a fost un partener excepţional, cu o dorinţă totală de a urca pe scenă

Alexandru Arşinel a declarat pentru MEDIAFAX că actorul Mihai (Mişu) Fotino, care a a murit luni, la vârsta de 83 de ani, a fost un partener excepţional, "gata mereu să facă un compliment" şi a cărui dorinţă de a urca pe scenă a fost "totală".

Mitică Popescu: Mişu Fotino era un om extraodinar; un mare actor

Mitică Popescu a declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, era un om extraordinar, afirmând că "încă un mare actor a dispărut".

Cele mai importante roluri ale lui Mişu Fotino – VIDEO

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani. A jucat în numeroase comedii şi a fost prezent în emisiuni de televiziune.

MIŞU FOTINO A MURIT. Actorul avea 83 de ani

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani. Mişu Fotino a murit luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.