"Urzeala tronurilor" a devenit cel mai de succes serial din istoria postului HBO

Serialul "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", produs de HBO, a depăşit "Clanul Soprano" şi a devenit producţia cu cel mai mare succes de public din istoria acestui post de televiziune, au anunţat joi reprezentanţii acestuia, citaţi de Reuters.

640 afișări
Imaginea articolului "Urzeala tronurilor" a devenit cel mai de succes serial din istoria postului HBO

"Urzeala tronurilor" a devenit cel mai de succes serial din istoria postului HBO

Episoadele din cel de-al patrulea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" au avut o audienţă medie de 18,4 milioane de telespectatori - inclusiv redifuzări, video la cerere (VOD) şi streaming mobil -, depăşind precedentul record de 18,2 milioane de telespectatori stabilit de sezonul din 2002 al serialului "Clanul Soprano".

Cererea pentru serviciile VOD şi redifuzări ale unor episoade s-a schimbat considerabil din 2002, întrucât telespectatorii au în prezent la dispoziţie mult mai multe opţiuni de vizionare a unui serial.

Sezonul al treilea din "Urzeala tronurilor" a avut o audienţă medie de 14,4 milioane de telespectatori pe episod. Ultimele două episoade din cel de-al patrulea sezon al show-ului urmează să fie difuzate în curând, iar episodul final al acestui sezon va rula pe micile ecrane nord-americane pe 15 iunie. HBO a anunţat deja că va produce sezonul al cincilea şi sezonul al şaselea din "Game of Thrones".

Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul original HBO "Urzeala tronurilor" are o acţiune centrată vag în secolul al XV-lea, într-un regat fictiv numit Westeros. Magicul, epicul şi fantasticul vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".

Serialul "Game Of Thrones" a fost recompensat cu numeroase premii internaţionale, inclusiv un Glob de Aur şi un premiu Emmy, câştigate de Peter Dinklage la categoria cel mai bun actor în rol secundar.

Cel de-al patrulea sezon al serialului "Urzeala tronurilor" a avut premiera în România pe 7 aprilie pe postul HBO.

Seria "Cântec de gheaţă şi foc" ("A Song of Ice and Fire") este o fantezie epică scrisă de romancierul şi scenaristul american George R. R. Martin. Scriitorul a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 24 milioane de copii doar în America de Nord.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici