Economic

Băsescu: În concluziile Consiliului s-a stabilit punerea la dispoziţia Ucrainei pe termen lung a 11 miliarde euro

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, la finalul Consiliului European de la Bruxelles, că s-au stabilit acţiuni de sprijinire a Ucrainei, cea mai importantă fiind punerea la dispoziţie pe termen lung a sumei de 11 miliarde de euro, dar şi semnarea în cel mai scurt timp a Acordului de asociere.

Carabulea vrea să schimbe conducerea Băncii Carpatica, managerii urmăresc fuziunea cu altă bancă

Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase, care deţin împreună pachetul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica, intenţionează să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului şi componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratul, în timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă.

Rusia a numit un administrator provizoriu la filiala rusă a Privatbank, cea mai mare bancă ucraineană

Banca centrală a Rusiei a numit joi un administrator provizoriu la conducerea filialei ruse a Privatbank, cea mai mare bancă din Ucraina în funcţie de active, al cărei acţionar principal este un oligarh ucrainean numit guvernator de regiune de noile autorităţi pro-europene.

BCE a îmbunătăţit uşor estimarea privind creşterea economică a zonei euro

Banca Centrală Europeană (BCE) a îmbunătăţit uşor estimarea privind creşterea economică a zonei euro în 2014, dar a revizuit în scădere prognoza privind inflaţia, a anunţat preşedintele BCE, Mario Draghi.

Noul constructor al primului lot din autostrada Nădlac – Arad începe lucrările în aprilie

Noul constructor al primului lot din autostrada Nădlac - Arad, respectiv asocierea Astaldi - Max Boegl, va începe lucrările cel mai devreme în aprilie, abia după ce evaluează dacă există degradări la lucrările realizate anterior de Romstrade, în timp ce şase pasaje vor fi reproiectate.

Bouygues oferă 10,5 mld euro pentru SFR, al doilea mare operator de telefonie mobilă din Franţa

Bouygues, grup francez de construcţii şi telecomunicaţii, a oferit 10,5 miliarde de euro în numerar pentru preluarea SFR, al doilea mare operator de telefonie mobilă din Franţa, divizie a Vivendi, propunere care ar duce la crearea unei companii care să rivalizeze cu Orange.

Granturi de până la 10.000 de euro pentru tinerii antreprenori: Care sunt condiţiile de înscriere

Tinerii întreprinzători vor putea depune din 10 martie cereri pentru finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro, dată la care Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism deschide şi înscrierea pentru programul de susţinere a femeilor manager din firmele mici şi mijlocii.

BCE menţine dobânda de politică monetară la minimul record de 0,25%

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut dobânda de politică monetară la minimul record de 0,25%, nivel la care se află începând din luna noiembrie, decizia fiind anticipată de analiştii consultaţi de Bloomberg.

Leszek Balcerowicz vine în România la Conferinţa de Risc de Ţară, organizată de Coface şi Mediafax

Prof. Dr. Leszek Balcerowicz, fost prim-ministru adjunct al Poloniei - ministru al Finanţelor şi fost preşedinte al Băncii Naţionale din Polonia, vine în România, urmând să participe la Conferinţa de Risc de Ţară, organizată de Coface şi Mediafax în 9 aprilie, de la ora 9.00, la hotel Hilton.

Consultant: Investiţiile în infrastructură sunt la un nivel critic. Unele licitaţii vor fi amânate

Unele licitaţii publice pentru infrastructură vor fi amânate, din cauza lipsei de fonduri şi schimbărilor politice, deşi reţeaua deficitară de transport afectează exportatorii, iar investiţiile statului sunt la un nivel critic, potrivit companiei AECOM, care realizează Master Planul de Transport.

Miliardarii lumii: Care sunt CEI MAI BOGAŢI oameni din 34 de ţări – FOTO

Statele Unite ale Americii şi China au acum un număr similar de miliardari, potrivit celui mai recent top Forbes al miliardarilor din lumea întreagă. Rusia este, de asemenea, o prezenţă puternică în această listă care înglobează averi de 6,4 trilioane de dolari.

Yahoo renunţă la conectarea pe site-urile sale prin intermediul conturilor de Facebook şi Google

Grupul american Yahoo! nu va mai permite utilizatorilor de internet să se conecteze pe site-urile sale prin intermediul conturilor create pe platformele rivale Facebook şi Google.

Inginerii şi directorii de bănci din România, mai bine plătiţi decât cei din Ungaria sau Cehia. TOPUL salariilor din Europa

Cele mai bine plătite locuri de muncă în România sunt în domeniile inginerie şi producţie (cu un maxim de 30.000 de euro/an), servicii bancare şi financiare (67.000 euro/an), contabilitate şi asigurări (108.000 euro/an), niveluri comparabile cu cele din Cehia, Ungaria sau Turcia.

Trimestrul patru a limitat scăderea veniturilor Romtelecom în 2013, care au ajuns la 609,5 mil. euro

Veniturile Romtelecom au crescut în trimestrul al patrulea al anului trecut cu 8,8%, la 162,7 milioane euro, datorită performanţei solide pe segmentul business, limitând la 1,6% scăderea încasărilor companiei pe ansamblul întregului an 2013, care s-au plasat la 609,5 milioane euro.

Veniturile Cosmote au crescut uşor în 2013, la 458 mil. euro, cu un avans de 8% în trimestrul patru

Veniturile Cosmote România au crescut cu 8,1% în ultimele trei luni ale anului trecut, la 122,9 milioane euro, datorită segmentelor de internet mobil şi mesaje SMS, limitând la 0,9% scăderea încasărilor companiei la nivelul anului 2013, care s-au plasat la 458,5 milioane euro.

Veniturile Orange România au crescut anul trecut cu 1,8%, la 934 milioane euro

Veniturile Orange România au urcat anul trecut cu 1,8%, la 934 milioane euro, în principal datorită creşterii solide înregistrate pe segmentul internetului mobil, în timp ce numărul clienţilor companiei a avansat cu 153.000, la 10,436 milioane, potrivit unui raport al grupului francez.

Primele 20 de proiecte de investiţii publice, jumătate din totalul investiţiilor de la buget în 2013

Primele 20 de proiecte de investiţii publice în 2012 de la bugetul de stat au totalizat în execuţie 4,7 miliarde lei, dintr-un total de 11 miliarde lei, iar în 2013 primele 20 de proiecte au însumat 6 miliarde lei, respectiv jumătate din total, a declarat Liviu Voinea,ministrul delegat pentru Buget.

Lamborghini Huracan conduce un asalt al supermaşinilor, la salonul de la Geneva – FOTO

Cei mai bogaţi cumpărători din lume vor avea în curând la dispoziţie o multitudine de oferte, cu noile modele Lamborghini, Ferrari şi McLaren prezentate în aceste zile la salonul auto de la Geneva.

Stiglitz: Economiile avansate riscă o boală de tip japonez, din cauza politicii BCE privind inflaţia

Statele Unite nu dau semne că revin la trendul de creştere anterior crizei, iar economiile avansate riscă "o boală de tip japonez", din cauza politicii BCE în domeniul inflaţiei, a avertizat miercuri Joseph Stiglitz, profesor la Universitatea Columbia şi laureat al premiului Nobel.

Alro: Plan pentru închiderea unor capacităţi. Posibilă scădere semnificativă a numărului de salariaţi

Alro va elabora un plan pentru închiderea unei părţi importante a capacităţilor-cheie pentru producerea aluminiului primar, în vederea reducerii drastice a consumului de energie, decizie care ar putea avea ca efect scăderea semnificativă a numărului de angajaţi.

Guvernul ucrainean, ÎN PRAGUL FALIMENTULUI, scoate la vânzare maşinile ministerelor

Guvernul ucrainean, care începe negocieri de urgenţă cu FMI pentru evitarea falimentului ţării, a anunţat miercuri vânzarea majorităţii celor 1.500 de maşini aflate în proprietatea ministerelor, pentru reducerea costurilor.

Ucraina va cere creditorilor restructurarea datoriei. Kievul vrea să reducă importurile de gaze ruseşti şi să crească achiziţiile din Europa

Ucraina trebuie să plătească în acest an credite în valută de 10 miliarde de dolari şi va cere restructurarea datoriei, a declarat, miercuri, ministrul de Finanţe, Oleksandr Şlapak, în timp ce autorităţile negociază un pachet de ajutor internaţional, în contextul tensiunilor militare cu Rusia. Ucraina vrea să reducă importurile de gaze ruseşti şi să acopere necesarul cu achiziţii mai mari din Europa.

Angajaţii ASF, chemaţi la DNA pentru a spune dacă Ruşanu a făcut presiuni asupra lor

Majoritatea angajaţilor ASF care au semnat un angajament de confidenţialitate, la iniţiativa fostului şef al instituţiei Dan Radu Ruşanu, au fost citaţi la DNA pentru a spune dacă au fost supuşi la presiuni din partea acestuia pentru semnarea documentului în cauză, spun surse judiciare.

Băsescu: Am aprobat şi memorandumul pentru acordul cu FMI

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a aprobat memorandumul pentru acordul cu FMI.

Fiica lui Copos ia locul tatălui său la conducerea firmei care deţine hotelul Hilton

Alexandra Copos, fiica lui George Copos, a preluat funcţia de preşedinte-director general pe care acesta o deţinea la Athenee Palace, firma care deţine hotelul Hilton, după ce omul de afaceri a fost încarcerat marţi după ce instanţa l-a condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare.

Bulgaria are rezerve de gaze pentru două luni, în cazul opririi livrărilor prin Ucraina

Bulgaria dispune de rezerve de gaze naturale suficiente pentru a acoperi două luni de consum, în cazul în care livrările de gaze ruseşti prin Ucraina ar fi oprite, a declarat premierul Plamen Oreşarski, citat de Novinite.

Băsescu respinge o lege de aprobare a unei OUG, acuzând o „discriminare de reglementare”

Preşedintele Traian Băsescu retrimite Parlamentului o lege de aprobare a unei Ordonanţe privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, menţionând că de la prevederile actului normativ sunt excluşi beneficiarii instituţii publice centrale, ceea ce creează o discriminare de reglementare.

CFR Călători vrea să împrumute 100 milioane lei pentru refinanţarea unor linii de credit

CFR Călători vrea să împrumute 100 milioane lei, pentru un an, cu scopul refinanţării unor linii de credit, potrivit unui anunţ al companiei.

Dăianu îşi cere iertare pentru salariul şi primele de la ASF, dar spune că nu poate demisiona

Preşedintele interimar al ASF, Daniel Dăianu, şi-a cerut iertare public pentru salariul şi primele primite de la ASF, el adăugând că nu îşi poate da demisia din funcţie, oricât de "onorabil" ar fi acest gest "în condiţiile date".

Vânzările Carrefour România au revenit anul trecut la nivelul din 2008, de 1 miliard de euro

Vânzările grupului francez Carrefour în România, unde deţine o reţea de 165 de hipermarketuri, supermarketuri şi magazine de proximitate, au revenit anul trecut la nivelul din 2008, de 1 miliard de euro, înregistrând o creştere cu 2% faţă de 2012.

Consultant: Afacerile asigurătorilor vor creşte dacă poliţele vor fi adaptate la nevoile clienţilor

Piaţa asigurărilor din România are o pondere modestă în Produsul Intern Brut şi situaţia va rămâne neschimbată dacă asigurătorii nu vor lansa poliţe adaptate cu adevărat nevoilor clienţilor, a declarat miercuri Tudor Moldovan, consultant în asigurări şi fost director general la Generali România.

PNL a depus proiectul pentru reducerea CAS cu 5% şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit

PNL a depus, miercuri, la Parlament proiectul de lege de modificare a Codului fiscal, în sensul reducerii cu 5% a cotelor de contribuţii sociale şi a scutirii de la impozit a profitului reinvestit, măsurile urmând să intre în vigoare începând cu 1 iulie, dacă se adoptă actul normativ.

CE avertizează: Italia are probleme economice, iar Franţa va rata ţinta de deficit bugetar

Comisia Europeană (CE) a plasat Italia pe lista statelor monitorizate pentru dezechilibre economice, din cauza îndatorării ridicate a statului şi competitivităţii scăzute, şi a avertizat Franţa că va rata ţinta de deficit bugetar dacă nu ia măsuri.

Aproximativ 11.000 de persoane, între care şi angajaţi ai Automobile Dacia, au protestat la Mioveni

Aproximativ 11.000 de persoane, membri de sindicat de la Automobile Dacia, dar şi familii ale acestora, au protestat, miercuri, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni, cerând construirea autostrăzii Piteşti - Sibiu, susţinerea învăţământului profesional şi modificarea Codului Muncii.

Cosmin Nicula: Dăianu a propus reducerea salariilor conducerii ASF cu 30%

Preşedintele interimar al ASF, Daniel Dăianu, a propus, miercuri, membrilor Comisiei pentru buget, finanţe, care anchetează activitatea ASF, reducerea salariilor conducerii Autorităţii cu 30%, a anunţat, la finalul audierilor, preşedintele comisiei, Cosmin Nicula.

CE anunţă un plan de ajutorare a Ucrainei în valoare de cel puţin 11 miliarde de euro

Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de ajutorare în valoare de "cel puţin 11 miliarde de euro" pentru Ucraina, cu o zi înaintea unui summit extraordinar pe tema crizei din această fostă republică sovietică.

Metro Cash&Carry a ajuns la peste 700 de magazine „LaDoiPaşi”

Retailerul german Metro Cash&Carry România a ajuns la o reţea de peste 700 de magazine de proximitate deschise în franciză sub brandul "LaDoiPaşi", concept lansat pe piaţa locală în luna martie 2012 şi care se adresează micilor comercianţi.

Dăianu: Dan Radu Ruşanu a demisionat de la conducerea ASF

Preşedintele interimar al ASF, Daniel Dăianu, a declarat, miercuri, că Dan Radu Ruşanu a demisionat de la conducerea ASF.

Daimler fuzionează cele două firme de distribuţie din România; Mercedes-Benz preia activităţile EvoBus

Producătorul german de automobile Daimler a fuzionat cele două entităţi de distribuţie din România, Mercedes-Benz şi EvoBus, astfel că activităţile EvoBus vor fi transferate către Mercedes-Benz România, acestea incluzând vânzarea de autobuze şi autocare noi şi second hand şi operaţiunile de retail.

Italia amendează Roche şi Novartis pentru că s-au înţeles să promoveze incorect un medicament scump

Autorităţile italiene au sancţionat grupurile elveţiene Roche şi Novartis cu amenzi în valoare totală de peste 180 milioane euro, pentru că s-ar fi înţeles să excludă de pe piaţă un tratament ieftin pentru probleme grave de vedere şi să promoveze un medicament scump.