13 inovatori români, invitaţi la „Beyond the Future”, primul eveniment TEDxInovatorilorStreet

  • 13 personalităţi din domeniul inovaţiei tehnologice îşi vor împărtăşi ideile cu cei entuziaşti sau curioşi.
  • Acestora li se vor alătura şi trei invitaţi speciali care au pus bazele unor noi domenii şi perspective ale cunoaşterii în România, Dumitru Prunariu - primul cosmonaut român, Mitriţa Hahue - directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi Marius-Ioan Piso - preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).
  • Evenimentul are loc pe 16 septembrie 2021, la MATER Biblioteca de Materiale din cadrul NOD Makerspace (Splaiul Unirii nr.160), în cadrul Beyond the Future, primul eveniment hibrid marca TEDxInovatorilorStreet.
  • Însă, până pe 16 septembrie, 3 dintre invitaţi, printre care şi Dumitru Prunariu, vor oferi interviuri pentru MEDIAFAX despre activităţile şi inovaţiile lor.
5865 afișări
Imaginea articolului 13 inovatori români, invitaţi la „Beyond the Future”, primul eveniment TEDxInovatorilorStreet

13 inovatori români, invitaţi la „Beyond the Future”, primul eveniment TEDxInovatorilorStreet

Poveştile invitaţilor TEDxInovatorilorStreet, despre parcursul aventuros de la idee la inovaţie, despre invenţii care pot schimba lumea în mai bine, dar şi despre provocările viitorului, oferă speranţa că România şi-ar putea susţine inventatorii, anunţă organizatorii Inventikus. Apoi, proiectele acestora pot contribui la creşterea calităţii vieţii tuturor românilor. 
 
În cadrul primului eveniment din seria TEDxInovatorilorStreet reunim lideri de opinie din domenii diverse, precum medicină, educaţie, psihologie şi IT, pentru a demonstra că tehnologia poate fi folosită în orice domeniu de activitate, de oameni cu preocupări variate. Aducem laolaltă vizionarii, oamenii care au idei strălucite pe care le transpun în realitate, în invenţii şi inovaţii care pot genera un impact puternic la nivel social”, declară Ioana Borşan, Project Manager TEDx InovatorilorStreet.
 

Personalităţi care au ales să schimbe România în bine

 
Astfel, reuniţi de pasiunea comună pentru a realiza ceva care să facă o diferenţă reală în societate, personalităţile care vor inspira publicul la TEDxInovatorilorStreet sunt Andrei Botescu - fondatorul Atelierelor Pegas, brandul românesc de biciclete, Olivia Vereha - fondatoarea Code4Romania, o comunitate de oameni care dezvoltă soluţii IT ce rezolvă probleme ale societăţii, Ştefan Buşnatu - medic şi directorul Centrului de Inovaţie şi Sănătate Digitală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Raluca Balaci - directorul executiv al UiPath Foundation, organizaţia primului unicorn românesc, care sprijină accesul la educaţie al copiilor din medii defavorizate, Alexandru Budişteanu - creatorul VisionBot, un robot care îi ajută pe inventatori, studenţi sau tineri antreprenori să producă echipamente electronice acasă şi Andrei Cioroagă - cofondatorul RecoMedica, platforma medicală dedicată prevenţiei şi triajului medical. Lista speakerilor este completată de Adela Serghiescu - preşedintele Asociaţiei pentru Sprijin Emoţional şi Psihoterapie, Dragoş Bordescu - inventator MindLoop, Cătălina Moleavin - preşedintele Transilvania Toastmasters, Romulus Oprică - fondatorul BrandBerry, Vlad Măcelaru - inventatorul ClarK, Sorin Axinte - inventatorul Hyperpragma şi Cătălin Toncea - business development manager Inventikus. 
 
Ţelul nostru este de a contribui la formarea unei noi generaţii de inventatori, întrucât România este o piaţă cu un imens potenţial de dezvoltare tehnologică. Ne dorim să le oferim stabilitate inventatorilor noştri care, ştim prea bine, cel mai adesea se văd nevoiţi să plece peste hotare, în căutarea sprijinului atât de necesar pentru punerea unei idei în practică. Inventikus îşi propune prin acest eveniment să aşeze fundaţia unei comunităţi, unde inventatori şi entuziaşti ai evoluţiei inovaţiei tehnologice din ţară să poată să colaboreze, şi astfel, exodul creierelor să fie stopat”, spune Cătălin Buciumeanu, cofondator Inventikus.  
 

Expoziţie dedicată ultimelor inovaţii

 
TEDxInovatorilorStreet anunţă că participanţii vor putea pătrunde mai adânc în tainele celor mai recente progrese tehnologice ale inventatorilor români datorită unei expoziţii găzduite în recepţia NOD Makerspace, unde partenerii şi unii dintre speakeri vor avea standuri la care invenţiile şi inovaţiile lor vor putea fi analizate în detaliu. De exemplu, publicul va putea descoperi Hyperpragma - un modul de autoasamblare a diferitelor structuri, Mindloop - o tehnologie de scanări tractografice ale creierului folosind doar scanare EEG. Vor mai putea fi văzute un robot din celebrul joc Minecraft, ori o căsuţă de păsărele automatizată, invenţiile realizate de EEG.Artbyte, echipa de robotică a  studenţilor Universităţii din Transilvania. 
 
Conferinţa se va desfăşura atât online, cât şi offline, iar participanţii vor putea achiziţiona bilete pornind de la 20 euro la 85 de euro, în funcţie de pachetul ales. 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici