Răspunsul mut al Europei pentru Ucraina

Invazia Rusiei în Ucraina va afecta fiecare regiune din lume, însă niciuna nu va fi la fel de afectată ca Europa. Proximitatea regiunii faţă de acest conflict şi relaţiile sale economice cu Rusia o leagă de acest război. NATO şi UE au fost nevoite să răspundă.

Iniţial, Bruxellesul a condamnat în mod unanim atacul Rusiei şi a cerut impunerea unor sancţiuni severe. Acestea se adaugă celor deja aprobate pe 22 februarie, care au vizat 27 de persoane şi entităţi ruseşti de top, înainte de invazie. Acum că Moscova a invadat, oficialii UE au îngheţat acţiunile ruseşti din Uniunea Europeană şi au restricţionat accesul băncilor ruseşti la piaţa financiară europeană. De asemenea, au cerut blocarea accesului Rusiei la tehnologii şi pieţe din domeniul aerospaţial şi al construcţiei navale pentru a creşte costurile războiului.

Cu toate acestea, Comisia Europeană nu poate impune sancţiuni fără sprijinul unanim al şefilor de state şi guverne din statele membre UE. Nu există o dată limită pentru semnarea de către statele membre ale ultimelor sancţiuni, deşi Consiliul European a cerut membrilor să le adopte deîndată. Având în vedere că relaţiile cu Rusia diferă de la stat la stat, există riscul ca unele state membre cu legături puternice cu Moscova, precum Germania şi Italia, să încerce să domolească sancţiunile.

Franţa este jokerul acestei situaţii. Parisul vrea să înlocuiască Berlinul drept liderul de facto al Uniunii Europene, iar criza din Ucraina pare să fie oportunitatea perfectă pentru a face asta, iar spre deosebire de Germania, Franţei nu îi este teamă să ţină piept Rusiei. Desigur că poate să facă asta; este mult mai puţin dependentă de Rusia când vine vorba despre nevoile energetice (doar 17% din consumul de gaz natural al Franţei vine din Rusia). Parisul va încerca, cel mai probabil, să ajungă la un compromis între cele două viziuni ale aliaţilor UE, întrucât încearcă să demonstreze că este ţara la care trebuie să se apeleze când vine vorba despre afacerile UE.

Ce este important de notat este că invazie Rusiei a dat o nouă viaţă NATO. Strategia iniţială a Rusiei a fost divizarea NATO, bazându-se pe faptul că legăturile enonomice vor crea dispute enorme între statele membre. Strategia a eşuat. Poate că Germania, de exemplu, se bazează pe energia rusească, însă de asemenea se poate baza pe exporturi pentru a-şi susţine economia. Cumpărătorul său de top este reprezentat de SUA, cu care nu îşi poate permite să aibă dispute. Berlinul a promis, aşadar, că va creşte numărul de militari germani pe flancul de est al NATO, într-un efort de reasigurare a aliaţilor privind angajamentul său faţă de alianţă.

Până acum, NATO şi-a făcut poziţia înţeleasă. Nu va trimite trupe sau alte echipamente militare în Ucraina, însă va răspunde dacă vreun stat membru va fi atacat. Membrii alianţei precum UK, SUA, Germania, Franţa şi Spania au repoziţionat, deja, echipamente militare NATO pe flancul de est, într-un efort de a descuraja avansarea militară a Rusiei. Membrii NATO se vor întâlni vineri pentru a discuta despre acest conflict.

Invazia a trezit deja Intermarium, grupul de ţări de la graniţa Rusiei, care porneşte de la Marea Baltică şi merge până la Turcia. Aceste ţări sunt aşezate pe flancul de est al NATO şi sunt, în general, pro-SUA, nu pro-Rusia. Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia au cerut activarea Articolului 4 al NATO, care cere statelor membre să se consulte unul cu celălalt dacă unul dintre ele este ameninţat. Cererile lor sunt de obicei ignorate, însă, având NATO, SUA şi UE aliniate împotriva agresiunii Rusiei, aceste ţări Intermarium speră să folosească circumstanţele curente în propriul avantaj.

Ţara pe care trebuie să stăm cu ochii este Turcia. Este un stat membru NATO şi un actor cheie în Intermarium, însă se află într-o poziţie delicată. Este, istoric vorbind, inamică a Rusiei (probabil aşa se explică de ce ambasadorul Ucrainei din Ankara a cerut Turciei să se gândească la posibilitatea închiderii strâmtorilor Dardanele şi Bosfor, în ciuda faptului că ar aduce în discuţie întreaga Convenţie de la Montreux). Mai mult decât atât, economia sa este şubredă, astfel că nu îşi permite să se izoleze de SUA şi Europa.

Francesco Casarotto este analist în cadrul Geopolitical Futures. Înainte de a se alătura GPF, acesta a lucrat pentru mai multe agenţii de presă pe domeniul finanţelor, economiei internaţionale şi geopoliticii, şi a fost contributor al unor think tank-uri italieneşti din domeniul apărării şi politicii externe.

OFERTĂ PENTRU CITITORII MEDIAFAX