Healthcare Trends VIDEO. Cele mai des întâlnite forme de cancer în România. Cum le prevenim? Andreea Pătrulescu, medic specialist Oncologie, oferă răspunsuri

  • Prevenţia în cancer. Ce obiceiuri şi tip de alimentaţie ne fac mai vulnerabli la tumori?
  • Cum ne ferim de tumori? Sunt ele ereditare sau nu?
  • Ce trebuie să ştim despre programele de screening?
  • Ce investigaţii ar trebui să facem anual pentru a depista eventualele tumori?
3053 afişări
Andreea Pătrulescu, medic specialist Oncologie vorbeşte despre prevenţia în cancer la Healthcare Trends, o emisiune săptămânală pe teme medicale, realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania - Divizia pentru medici. 
 
Întâi de toate, medicul împărtăşeşte traseul ei: de la idee, la carieră. „Povestea a început prin liceu, cu o înclinaţie spre Ştiinţe ale naturii, spre Biologie-Chimie. Şi apoi m-a atras scopul nobil al meseriei de medic pentru că binele primează şi vrei să ajuţi oamenii. Mai apoi, după ce am terminat Facultatea de Medicină, în Oncologie m-a atras inovatţa şi boala asta care e o provocare, o boală cu care trebuie să lupţi cu toate armele şi care luptă înapoi destul de puternic”, spune Andreea Pătrulescu,
 

Cancerul în România

Tumorile cel mai des întâlnite la noi sunt ca cele din restul lumii, poate pentru că şi cauzele sunt asemănătoare. 
 
La bărbaţi, cel mai des este cancerul la plămâni iar pentru femei, cancerul de sân. „Cancerul de sân ocupă primul loc urmat de cancerul colorectal, patologia sferei ginecologice la femei are incidenţa mai mare şi anume cancerul de col uterin, care la noi în ţară are o incidenţă mult mai mare faţă de restul Europei sau ţărilor civilizate, dezvoltate”, arată invitata. 
 

Cancerul de col uterin: România, „campioana” Europei

Ştim bine, România ocupă topul ruşinos al Europei la decesele survenite în urma cancerului de col uterin, dar şi în ceea ce priveşte numărul femeilor bolnave. 
 
Educaţie în şcoli, prevenţie, programe de screening mai ample şi accesibile, recomandă medicul. 
 

Este cancerul şi ereditar?

Medicul spune că da, există forme de cancer ereditar, încărcătura familială fiind foarte importantă. Aici intervine rolul vital al investigaţiilor, realizate serios şi din timp. Chiar şi aşa, fie că avem rude cu cancer sau nu, se impun controale de rutină şi anuale, sau când bănuim că ceva este în neregulă cu corpul nostru. 
 
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici