CCR: Legea adoptată de Senat prin care sunt interzise orice fel de referiri la identitatea de gen, în şcoli şi în universităţi este neconstituţională

CCR a admis miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind interzicerea referirilor la identitatea de gen, conform unor surse.

3544 afișări
Imaginea articolului CCR: Legea adoptată de Senat prin care sunt interzise orice fel de referiri la identitatea de gen, în şcoli şi în universităţi este neconstituţională

CCR: Legea adoptată de Senat prin care sunt interzise orice fel de referiri la identitatea de gen, în şcoli şi în universităţi este neconstituţională

Judecătorii CCR au admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen, conform unor surse.

Administraţia Prezidenţială susţinea că această modificare a Legii Educaţiei Naţionale contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Legea interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile de educaţie activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi", precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii 1/2011.

Preşedintele Klaus Iohannis atacase în vară la Curtea Constituţională (CCR) legea adoptată de Senat prin care sunt interzise orice fel de referiri la identitatea de gen, în şcoli şi în universităţi.

Legea adoptată de Parlament a stârnit un val de reacţii şi în rândul instituţiilor de învăţământ superior, mai multe univeristăţi criticând actul normativ.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici