Francez urmărit internațional, prins la vama Giurgiu când pleca din România spre Turcia

Publicat: 26 01. 2026, 12:51

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unui control asupra unui autocar, un urmărit internațional, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.

Duminică noaptea, în jurul orei 23:30, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, pe DN5, un autocar înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc, care circula pe ruta România – Turcia.

În urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicației eDAC, s-a constatat că unul dintre pasageri, un cetățean francez, în vârstă de 29 de ani, figura în bazele de date cu semnalarea „persoană căutată pentru a fi arestată în vederea predării sau extrădării”, alertă emisă de autoritățile din Franța, în baza unui mandat european de arestare.

„În astfel de situații, datele persoanei urmărite sunt introduse în Sistemul de Informații Schengen (SIS) și transmise statelor membre prin rețelele de cooperare polițienească europene, pentru a permite identificarea și reținerea acesteia pe teritoriul Uniunii Europene și al Spațiului Schengen. Persoana în cauză a fost predată, conform procedurilor legale, polițiștilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, transmite, luni, Poliția de Frontieră.