Hayssam plănuia ca jurnaliştii români să fie eliberaţi după cinci zile

Planul stabilit de Omar Hayssam şi Mohammad Munaf, realizat premeditat de o entitate teroristă, prevedea ca cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak să dureze doar cinci zile, potrivit motivaţiei Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care l-a condamnat la 20 de ani de închisoare.

2 afișări
Imaginea articolului Hayssam plănuia ca jurnaliştii români să fie eliberaţi după cinci zile

Hayssam plănuia ca jurnaliştii români să fie eliberaţi după cinci zile

Jurnaliştii români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi, în 28 martie 2005, în Irak, fiind ţinuţi ostatici 55 de zile.

Omar Hayssam şi Mohammad Munaf au fost acuzaţi de iniţiere, constituire şi sprijinirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism prevăzute de articolul 35 din Legea 535/2004.

Iniţial, în această cauză au fost trimişi în judecată Omar Hayssam şi Mohammad Munaf - ghidul acestora de la Bagdad- ulterior instanţa dispunând judecarea separată a celor doi.

În procesul de terorism al omului de afaceri sirian, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în motivarea sentinţei de la jumătatea lunii iunie, că acţiunea de răpire a jurnaliştilor români a fost săvârşită premeditat de o entitate teroristă, caracterul premeditat rezultând din planul stabilit între Omar Hayssam şi Mohammad Munaf, precum şi ca urmare a întâlnirii la care a participat şi conducătorul grupării teroriste unde s-au stabilit condiţiile în care ostaticii urmau să fie deţinuţi, durata detenţiei de cinci zile, precum şi faptul că ulterior urmau să fie puşi în libertate datorită intervenţiei lui Hayssam.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că probele administrate în dosarul răpirii din Irak "dovedesc indubitabil că Omar Hayssam se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată" în motivarea magistraţilor fiind luate în considerare atât probe materiale, cât şi elemente de natură psihologică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici