Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anterior vârstei de 60 de ani, doar la cererea lor

Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anterior vârstei de 60 de ani, însă numai la solicitarea lor, vârsta limită de pensionare pentru magistraţi fiind de 60 de ani, dar pot fi menţinuţi în funcţie până la 65 de ani, doar cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)

3772 afișări
Imaginea articolului Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anterior vârstei de 60 de ani, doar la cererea lor

Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anterior vârstei de 60 de ani, doar la cererea lor

Sub numerele 16857/1154/2007 şi 23110/1154/2007 a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii adresa 9850/2007 a procurorului general al României, Codruţa Kovesi, prin care s-a solicitat să se propună preşedintelui României eliberarea din funcţia de procuror, ca urmare a pensionării, a următorilor magistraţi: Hurjui Gheorghe - procuror şef secţia judiciară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, Şaramet Viorel Adrian - procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Orzea Ilie - procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Rădulescu Radu - prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Kovesi a subliniat că, aşa cum rezultă din adresele Casei Judeţene de Pensii Bacău 7208/2007, Casei Judeţene de Pensii Braşov 57194/2007 şi Casei Judeţene de Pensii Giurgiu 12587/2007, magistraţii au obţinut decizii de pensionare în anul 2005, respectiv 2006 şi le-au pus în plată continuându-şi activitatea şi cumulând astfel pensia cu salariul.

Analizând propunerile formulate, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că Gheorghe Hurjui, procuror şef Secţia judiciară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, născut la data de 18 aprilie 1948, are vârsta de 59 de ani şi 10 luni şi o vechime în funcţia de procuror de 36 de ani şi 6 luni.

Astfel cum rezultă din adresa nr. 11985/2007 a Casei Judeţene de Pensii Neamţ, Hurjui a fost pensionat prin Decizia 211634/2005, dar punerea în plată a fost suspendată la solicitarea acestuia, astfel că pensia nu a fost încasată.

Adrian Şaramet, procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, născut la data de 27 iunie 1951, are vârsta de 56 de ani şi 7 luni şi o vechime în funcţia de procuror de 33 de ani şi 6 luni.

Astfel cum rezultă din adresa 57194/2007 a Casei Judeţene de Pensii Braşov, Şaramet a fost pensionat prin Decizia 251576/2005, iar punerea în plată s-a făcut începând cu data de 29 decembrie 2005. La cererea acestuia, începând cu data de 1 iulie 2006 s-a procedat la suspendarea plăţii pensiei de serviciu.

Ilie Orzea, procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, născut la data de 28 aprilie 1948, are vârsta de 59 de ani şi 9 luni şi o vechime în funcţia de procuror de 31 de ani şi 8 luni.

Astfel cum rezultă din adresa 57194/2007 a Casei Judeţene de Pensii Braşov, domnul Orzea Ilie a fost pensionat prin Decizia nr. 251575/2005, iar punerea în plată s-a făcut începând cu data de 29 decembrie 2005. La cererea acestuia, începând cu data de 01.07.2006 s-a procedat la suspendarea plăţii pensiei de serviciu.

Radu Rădulescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, născut la data de 18 martie 1952, are vârsta de 55 de ani şi 11 luni şi ovechime în funcţia de procuror de 32 de ani.

Astfel, cum rezultă din adresa 12587/2007 a Casei Judeţene de Pensii Giurgiu, punerea în plată a deciziei de pensionare s-a făcut începând cu data de 1 decembrie 2006, iar, după două luni, la data de 1 februarie 2007 s-a procedat la suspendarea plăţii pensiei de serviciu, la cererea acestuia.

CSM arată în Decizia sa numărul 289 din 20 martie - publicată în 31 martie, potrivit site-ului Consiliului - că, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. 1 lit. b din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, magistraţii sunt eliberaţi din funcţie în cazul pensionării potrivit legii.

Potrivit dispoziţiilor articolul 82, alineatul 1, din actul normativ menţionat, astfel cum a fost modificat prin OUG 100/2007 - promovată de fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiariu - vârsta limită de pensionare pentru judecători şi procurori este de 60 de ani.

După împlinirea acestei vârste pot fi menţinuţi în funcţie până la vârsta de 65 de ani cu avizul anual al Consiliului Superior al Magistraturii, conform dispoziţiilor articolului 83, alineatul 1, din aceeaşi lege.

Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anterior vârstei de 60 de ani, însă numai la solicitarea acestora, în condiţiile legii.

În cazul celor patru magistraţi reclamaţi de procurorul general, plenul Consiliului Superior al Magistraturii constată că aceştia "nu au împlinit vârsta de 60 de ani şi nici nu au solicitat să fie eliberaţi din funcţie, prin pensionare (deşi şi-au pus în aplicare deciziile de pensionare anticipată -n.r.), astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi pensionaţi înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare.

"Faptul că unii dintre cei patru procurori au pus în plată deciziile de pensionare, pentru o scurtă perioadă de timp, nu poate conduce la pensionarea acestora, în lipsa existenţei condiţiilor prevăzute de lege pentru pensionare, întrucât eliberarea din funcţie, prin pensionare, nu are natura unei sancţiuni", se susţine în deciza CSM.

De altfel, notează sursa citată, prin Hotărârea 478 din data de 26 iunie 2007, pronunţată înainte de intrarea în vigoare a OUG 100/2007, plenul CSM "a statuat că suspendarea plăţii drepturilor la pensie la cererea titularului echivalează cu o lipsire de caracter efectiv a deciziei de pensionare".

"Pentru considerentele arătate, având în vedere dispoziţiile legale menţionate, precum şi dispoziţiile art. 35 alin. 1 lit. f) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin vot direct şi secret cu majoritatea voturilor prezenţi, plenul Consiliului a hotărât respingerea cererii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de eliberare din funcţie, prin pensionare, a următorilor procurori, Hurjui Gheorghe - procuror şef secţia judiciară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, Şaramet Viorel Adrian - procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Orzea Ilie - procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Rădulescu Radu - prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu", se arată în decizie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici