Mihai Stoica a fost audiat la DNA

Fostul director al clubului Oţelul Galaţi, Mihai Stoica, care s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat că speră ca "într-un timp cât mai scurt să se risipească această confuzie" legată de situaţia sa.

1 afișare
Imaginea articolului Mihai Stoica a fost audiat la DNA

Mihai Stoica a fost audiat la DNA

"Prezenţa mea se datorează unei proceduri pe care trebuie să o urmăm cu toţii. Nu este nimic spectaculos. Am convingerea că într-un timp cât se poate de scurt se va risipi această confuzie legată de situaţia mea. Nu am dat nicio declaraţie. Învinuirile le-am aflat data trecută", a spus Stoica, la ieşirea de la sediul DNA.

Mihai Stoica a stat la sediul DNA aproximativ 30 de minute.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii au început, în 10 ianuarie, urmărirea penală pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva unor oameni de fotbal. Aceştia sunt: Ioan Becali - fost impresar, Victor Becali - impresar, Gheorghe Copos - acţionar majoritar FC Rapid Bucureşti, Sică Puşcoci - avocat, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, actual preşedinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea - preşedintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Mircea Stoenescu - fost preşedinte la Dinamo, Gheorghe Popescu - fost impresar şi Gheorghe Neţoiu - fost acţionar la FC Dinamo.

Potrivit probelor administrate de procurori, respectiv răspunsurile primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia), precum şi din analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară a rezultat că persoanele respective, împreună sau în parte, prin tranzacţii ilegale şi folosire de interpuşi, au externalizat sume de peste zece milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activităţi de impresariat.

Prin faptele respective, patru cluburi au fost prejudiciate cu peste zece milioane de euro, reprezentând diferenţa dintre sumele real încasate prin transferurile de fotbalişti şi sumele efectiv înregistrate în contabilitatea cluburilor. De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri şi implicit prin diminuarea veniturilor impozabile, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o sumă de peste 1,7 milioane de euro, a adăugat sursa citată.

Totodată, raportat la valorile reale ale sumelor de transfer, nu s-a perceput de către Federaţia Română de Fotbal procentajul aferent fiecărui transfer, în conformitate cu reglementările interne, prejudiciul în dauna federaţiei totalizând aproximativ 600.000 de euro.

Marţi, la DNA a fost prezent fostul impresar Gheorghe Popescu. El a declarat, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că procurorii i-au adus la cunoştinţă învinuirile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici