Ministerul Public declară recurs în cazul poliţistului Cristian Cioacă

Ministerul Public declară recurs împotriva deciziei de eliberarea din arest a poliţistului Cristian Cioacă, încarcerat pentru accesarea nelegală a poştei electronice a soţiei sale, dispărută de şase luni, şi publicarea corespondenţei acesteia.

1 afișare
Imaginea articolului Ministerul Public declară recurs în cazul poliţistului Cristian Cioacă

Ministerul Public declară recurs în cazul poliţistului Cristian Cioacă

Biroul de presă al Ministerului Public a comunicat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că procurorul de caz face recurs în cazul lui Cristian Cioacă.

Declararea recursului de către Parchet faţă de decizia de eliberare a ofiţerului de poliţie judiciară Cristian Cioacă impune menţinerea în arest a acuzatului până la o soluţie faţă de contestaţia procurorilor.

Potrivit legii, Ministerul Public are termen 24 de ore să declare recurs de la momentul comunicării deciziei.

Practica procurorilor a relevat faptul că recursul este declarat în cadrul acestui termen, după ce iau act de motivele care au stat la baza deciziei instanţei.

În momentul primirii recursului, instanţa supremă va stabili un termen de judecată, după ce va primi, în maxim 24 de ore, dosarul de urmărire penală trimis la Braşov. Apoi, instanţa supremă are termen două zile de stabilire a şedinţei pentru recursului Parchetului, conform procedurii.

Curtea de Apel Braşov a admis, marţi, în jurul orei 15.45, cererea de eliberare sub control judiciar a poliţistului Cristian Cioacă în dosarul privind accesarea nelegală a corespondenţei electronice a Elodiei Ghinescu, bărbatul plătind un hacker cu 3.000 de euro pentru a intra în adresa de e-mail cu scopul de a identifica persoanele cu care era în contact soţia sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici