Ministrul Justiţiei Stelian Ion ignoră avizul negativ de la CSM: Am trimis Guvernului proiectul pentru desfiinţarea SIIJ

  • Stelian Ion a trimis la guvern proiectul pentru desfiinţarea Secţiei care anchetează magistraţii, la o zi după ce proiectul a fost respins de Consiliul Superior al Magistraturii.
  • Stelian Ion îşi argumentează decizia prin faptul că avizul CMS este unul consultativ, iar promisiunile date la alegeri sunt mai importante.
  • Votul în CSM a fost, joi, de 8 la 11 împotriva desfiinţării, iar printre cei care s-au opus ministrului Justiţiei au fost preşedintele CSM şi chiar şi şefa Curţii Supreme de Justiţie.
3170 afişări
Imaginea articolului Ministrul Justiţiei Stelian Ion ignoră avizul negativ de la CSM: Am trimis Guvernului proiectul pentru desfiinţarea SIIJ

Stelian Ion: Am trimis Guvernului proiectul pentru desfiinţarea SIIJ

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, vineri dimineaţa, că a semnat şi a trimis la Guvern proiectul care prevede desfiinţarea SIIJ, în ciuda avizului negativ dat de CSM.

„În această dimineaţă, am semnat şi am trimis către Guvernul României propunerea de proiect pentru desfiinţarea SIIJ. După cum ştiţi, ieri a fost o şedinţă în cadrul CSM, o şedinţă lungă, în care s-a dezbătut acest proiect, s-a dat un aviz negativ. Vreau să fac precizarea că avizul este consultativ şi am decis, în urma analizării tuturor argumentelor să trimit mai departe acest proiect”, a spus Stelian Ion.

Acesta a precizat că „desfiinţarea acestei secţii înseamnă „o normalizare, o promisiune pe care am făcut-o, un punct clar în programul de guvernare”.

„Pentru mine, avizul negativ din partea CSM reprezintă o dezamăgire. Nu am fost nicodată obtuz la ideea de garanţie şi de întărire a independenţei magistraţilor, dimpotrivă am avut în analiză anumite variante. Ele nu s-au contretizat pentru că nu s-a găsit o formulă constituţională pentru a le promova, În acelaşi timp, din partea membrilor CSM nu au venit propuneri concrete, altele decât unele pe care le-am eliminat din textul iniţial, acele imunităţi suplimentare, cu care nu am fost şi nu voi fi niciodată de acord”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Acesta a criticat activitatea de până acum a SIIJ.

„Aşa cum există acum, e foarte clar că magistraţii ajung să nu mai răspundă în faţa legii, mă refer la cei care încalcă legea, pentru că este un organ absolut ineficient, a fost creat şi conceput ca o structură centrală, fără structuri teritoriale, nu se poate ocupa de toate problemele din toate instanţelor şi parchetele din ţară şi are în lucru în prezent aproximativ 6.000 de dosare. Este relevant că în decursul acestor ani a avut o medie de de trimiteri în judecată de două rechizitorii pe an, ceea ce statistic vorbind este foarte puţin, niciun rechizitoriu pentru fapte de corupţie”, a precizat Stelian Ion.

Acesta a spus că de la înfiinţarera secţiei şi până acum au fost cheltuite 17 milioane de lei, „cu rezultate foarte slabe”.

Ministrul Justiţiei a anunţat că proiectul de desfiinţare a SIIJ va merge la Guivern, „sper că se va adopta, va merge în Parlament şi acolo se va da un vot”.

Consiliul Superior al Magistraturii a dat joi aviz negativ proiectului care prevede desfiinţarea Secţiei pentru Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici