Ministrul Justiţiei va sesiza CSM cu privire la implicarea unor magistraţi în acţiuni politice

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a afirmat, joi, că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la implicarea unor magistraţi în acţiuni politice, pentru a se stabili dacă se încalcă statutut magistraţilor.

3 afișări
Imaginea articolului Ministrul Justiţiei va sesiza CSM cu privire la implicarea unor magistraţi în acţiuni politice

Ministrul Justiţiei va sesiza CSM cu privire la implicarea unor magistraţi în acţiuni politice

Demnitarul a făcut referire la consilieri ai fostului ministrul al Justiţiei Monica Macovei care au aderat la Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, cea care, joi, a trimis un comunicat presei în care îl acuză pe ministrul Chiuariu că ar frauda concursurile de angajare în posturile din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Ministrul Chiuariu a subliniat că, de fapt, toate reproşurile care îi sunt aduse reprezintă un inventar a aceea ce Monica Macovei şi echipa sa nu au făcut timp de doi ani şi a adăugat că va da în judecată "persoanele şi organizaţiile care se ascund în spatele denumirii Iniţiativa pentru o Justiţie Curată", simţindu-se calomniat de anumite acuze care i-au fost aduse de acestea într-un comunicat al organizaţiei remis, joi, presei.

Totuşi, Chiuariu a anunţat că a dispus efectuarea unui nou control la ANP, pentru a verifica dacă neregulile sesizate joi de IJC în legătură cu organizarea concursului de angajare derulat în perioada mai-iulie 2007 sunt reale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici