Persoanele acuzate că au înşelat bătrâni din Capitală, judecate în dosare separate

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, să judece în dosare separate persoanele din arest preventiv şi cele aflate în stare de libertate dintre cei 12 escroci acuzaţi că au înşelat mai mulţi bătrâni din sectorul 5 al Capitalei.

82 afișări
Imaginea articolului Persoanele acuzate că au înşelat bătrâni din Capitală, judecate în dosare separate

Persoanele acuzate că au înşelat bătrâni din Capitală, judecate în dosare separate (Imagine: calvinscholz.liveonatt.com)

Astfel, recursul formulat de Parchet faţă de decizia Judecătoriei Sectorului 5 de a judeca în libertate opt dintre persoanele vizate de anchetă se va judeca în 2 iunie, dată până la care acestea să-şi angajeze avocaţi.

De asemenea, luni se ia în discuţie şi recursul celor patru persoane arestate faţă de decizia de fi judecate în arest preventiv.

Cele 12 persoane, printre care şi doi funcţionari ai Primăriei Sectorului 5, au fost reţinute de poliţişti în urmă cu aproximativ două săptămâni. Escrocii au intrat în vizorul autorităţilor în urmă cu două luni, pentru înşelarea mai multor bătrâni din sectorul 5 din Capitală, cărora le vindeau proprietăţile.

După percheziţii ale poliţiştilor, patru dintre aceştia au fost arestaţi preventiv. Cei doi funcţionari ai Primăriei Sectorului 5, de la Direcţia Taxe şi Impozite, au primit doar interdicţie de a părăsi Capitala pe perioada cercetărilor.

În propunerea de arestare preventivă înaintată instanţei, procurorii descriu modul în care opera gruparea. Victimele erau selectate după criteri de boală şi vârstă. Cu cât era mai bătrân şi bolnav proprietarul de imobil, cu atât era mai simplu. Dacă găseau vreun bătrân care realiza că ar putea să rămână pe drumuri, îi dădeau "substanţe stupefiante" pentru a deveni mai "cooperant".

Procurorii au stabilit că doi membri ai grupării au ameninţat şi intimidat o bătrână să nu depună plângere după ce i-au furat actele de proprietate, o altă persoană din grupare a profitat de faptul că o altă bătrână suferea de Alzheimer şi, după ce i-a sustras actele de proprietate, s-a mandatat în numele ei să-i vândă garsoniera. Aceeaşi persoană, dacă nu găsea bătrâni deja bolnavi, le dădea "substanţe stupefiante" ca să devină mai "maleabili".

Nici cei doi angajaţi ai Primăriei Sectorului 5 nu s-au lăsat mai prejos. Teodor Bodârlău şi Adriana Baciu au ajutat persoanele anchetate în acest caz să vândă, cu o procură falsă, o proprietate a unui bătrân.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici