Populaţia României. INS: 22.175.000 / OMS: 19.778.000. Avocatul Poporului cere AEP şi MAI să comunice care este populaţia reală a României şi câţi oameni au drept de vot

  • Renate Weber, a trimis o solicitare către MAI, AEP şi INS.
  • Avocatul Poporului vrea să ştie care e populaţia actuală a României.
  • Renate Weber a întrebat şi care e numărul total al cetăţenilor cu drept de vot.
6194 afişări
Imaginea articolului Populaţia României. INS: 22.175.000 / OMS: 19.778.000. Avocatul Poporului cere AEP şi MAI să comunice care este populaţia reală a României şi câţi oameni au drept de vot

Renate Weber vrea să ştie de la AEP şi MAI care e populaţia reală a României şi câţi oameni au drept de vot

Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a sesizat din oficiu şi vrea să ştie care e populaţia actuală a României, inclusiv cu privire la numărul real al cetăţenilor cu drept de vot. 

Sesizarea vine în urma alegerilor locale din 27 septembrie şi în perspectiva alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, preconizate pentru 6 decembrie. 

În adresele trimise către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Institutul Naţional de Statistică (INS), Renate Weber a întrebat care este populaţia ţării, cu o evidenţă pe grupe de vârstă, dar şi care este numărul total al cetăţenilor cu drept de vot.

În plus, Avocatul Poporului vrea să ştie care este modul de constituire a listelor de alegători, dar şi cum sunt înregistrate modificările ce apar constant în dinamica populaţiei: împlinirea vârstei de 18 ani, interzicerea dreptului de a alege, punerea sub interdiciţie, deces etc.

Nu în ultimul rând, Renate Weber vrea să ştie dacă se face o măsurare a populaţiei rezidente, astfel încât să rezulte informaţii referitoare la numărul total al persoanelor care sunt locuitori în fapt ai României, ţinând cont de evoluţia naturală şi migraţia populaţiei. 

Din datele INS, populaţia după domiciliu, la 1 ianuarie 2020, a ajuns la 22.175.000 de persoane. Potrivit AEP, numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la 25 august 2020 este de 19.004.986, cu 21.401 mai mulţi decât faţă de ultima informare (31 iulie 2020).

În acelaşi timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că populaţia ţării noastre este de 19.778.000 de locuitori, rezultând astfel informaţii neconcordante între toate aceste surse oficiale. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici