Procesul FNI, început cu o amânare

Judecarea apelului la sentinţa instanţei inferioare în dosarul constituit în urma prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI), a început, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, cu o amânare, din cauza nefinalizării procedurii de citare a părţilor şi a lipsei apărătorilor pentru mai mulţi inculpaţi.

4 afișări
Imaginea articolului Procesul FNI, început cu o amânare

Procesul FNI, început cu o amânare

Primul termen a început cu o întârziere de 30 de minute. Aproximativ o sută de persoane au venit cu intenţia să asiste la proces, însă în sală au intrat doar cele direct vizate, restul rămânând pe holul instituţiei.

Mai mulţi inculpaţi din dosar au venit fără apărători, solicitând instanţei să acorde un termen pentru a-şi putea angaja avocaţi şi pentru a depune motivele de apel.

Instanţa i-a informat că procedura de citare a tuturor persoanelor nu s-a finalizat şi că o parte din citaţii au fost restituite pe motiv că persoanele respective ori şi-au schimbat domiciliul, ori au decedat.

Puţinii avocaţi prezenţi la proces au făcut mai multe cereri instanţei, iar reprezentanţii asociaţiilor de păgubiţi s-au plâns instanţei cu privire la lungimea şedinţelor de judecată de la Tribunalul Bucureşti. "Avem o experienţă foarte tristă la tribunal. Se fixa o oră de începere a şediniţelor, de exemplu la 13:00, iar şedinţa începea la ora 15:00. Apoi se ajungea ca şedinţa să ţină până noaptea, când nu mai era lume în sală. Vă rugăm ca şedinţele să nu se prelungească până noaptea, aşa cum s-a întâmplat la tribunal, pentru că obosim şi noi. Dacă se poate, o şedinţă să ţină patru-cinci ore", a spus un reprezentant al asociaţiei păgubiţilor din dosar.

Ioana Maria Vlas, prezentă la proces, a solicitat magistraţilor să i se dea o copie a motivării sentinţei Tribunalului Bucureşti pentru că o priveşte şi pe ea, iar fără această motivare nu îşi poate pregăti apărarea.

Procurorul de şedinţă a depus, la rândul său, motivele de apel prin care a contestat decizia Tribunalului Bucureşti. Magistratul s-a arătat nemulţumit de pedepsele primite de anumiţi inculpaţi din acest dosar.

Instanţa a acordat un prim termen pentru data de 10 decembrie, pentru ca părţile să poată depune motivele de apel şi să îşi pregătească apărarea şi un alt termen pentru data de 4 februarie 2008.

Instanţa a avertizat părţile că este prima şi ultima dată când acordă termen pentru lipsă de apărare.

În 20 martie, după mai multe amânări ale pronunţării verdictului, instanţa Tribunalului Bucureşti a dat o decizie în urma rejudecării procesului FNI. Dosarul fusese trimis la rejudecarea din motive procudurale, pentru că nu s-a respectat dreptul la apărare al inculpaţilor şi citarea tuturor părţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici