Procesul intentat de Florin Chilian MCC, amânat

Procesul intentat de Florin Chilian împotriva Ministerului Culturii şi Cultelor, prin care artistul cere despăgubri de un milion de euro pentru că i-ar fi fost încălcate drepturile de autor prin folosirea piesei "Zece" în campania "Mai bine o carte" a fost amânat, joi, din motive procedurale.

1 afișare
Imaginea articolului Procesul intentat de Florin Chilian MCC, amânat

Procesul intentat de Florin Chilian MCC, amânat

Noul termen de judecată, din 1 noiembrie, a fost stabilit pentru că instanţa Tribunalului Bucureşti nu a citat Oficiul Român pentru Drepturi de Autori (ORDA) care, la termenul trecut, şi-a exprimat intenţia de a intra în acest proces din partea Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC), precum şi pentru că nu a fost citat nici avocatul Ministerului.

Cântăreţul Florin Chilian a declarat pentru MEDIAFAX că această amânare este foarte stranie întrucât nu se poate ca o instanţă din România să uite să citeze părţile din dosar.

"Este foarte straniu pentru că instanţa a uitat să citeze ORDA şi avocatul Ministerului. E vorba de statul român, mai precis de Guvernul României care încalcă legea. Este stranie aceaastă scăpare a instanţei. Au trecut şase luni de zile şi suntem la a treia sau a patra amânare în acest proces", a adăugat Chilian.

În luna mai, Florin Chilian a deschis acţiunea în instanţă împotriva MCC, cerând justiţiei să constate încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe asupra compoziţiei muzicale "Zece", folosită de GMP în 2005 pentru realizarea campaniei "Mai bine o carte".

Potrivit lui Chilian, spotul de promovare a campaniei a fost difuzat fără ca el să cesioneze drepturile de autor şi conexe asupra piesei "Zece" şi fără să-şi fi dat acordul scris în vederea folosirii compoziţiei muzicale ce-i aparţine. În acest sens, artistul a cerut despăgubiri de un milion de euro pentru că MCC i-ar fi încălcat drepturile de autor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici